A murit. Tragedie înfiorătoare
Un băieţel în vârstă de şase ani din judeţul Vaslui, care s-a înecat în râul Bârlad a fost găsit, luni după-amiază, după ce a fost căutat de către pompieri pe o distanţă de peste zece kilometri de locul în care copilul fusese văzut ultima dată, unde ar fi intrat în apă să spele un câine.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, trupul copilului a fost găsit de către pompieri agăţat într-un arbust de pe malul râului Bârlad, unde s-a oprit după ce curenţii de apă l-au dus în aval peste trei kilometri faţă de locul unde fusese văzut ultima dată, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Doi copii au povestit că băieţelul a intrat în râu sâmbătă la prânz, în dreptul Podului de Fier din municipiul Bârlad, pentru a spăla un câine, moment în care a alunecat şi a căzut în apă, a cărei adâncime depăşeşte patru metri în zona respectivă.
Copiii au alertat o femeie aflată în zonă, care a sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a anunţa dispariţia.
"Băieţelul a fost găsit astăzi (n.r.- luni) de către pompierii care au patrulat pe malul râului şi l-au căutat cu ajutorul bărcilor pe o distanţă de peste zece kilometri, până la ieşirea Bârladului din judeţul Vaslui. Trupul copilului a putut fi observat că era oprit în acel arbust abia odată cu scăderea nivelului râului, având în vedere că nu a mai plouat în ultimele zile”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Petru Iftene.
Acţiunile de căutare a copilului au fost îngreunate atât de nivelul crescut al râului Bârlad, cât şi de curenţii puternici, astfel încât a fost nevoie ca barca pneumatică a pompierilor să fie ţinută de pe mal cu mai multe sfori.