MENIU

Doliu în muzica românească! A murit Leo Iorga

Este zi de doliu în lumea artiștilor. Leo Iorga, solistul trupei Compact, a încetat din viață. Ar fi împlinit 55 de ani peste o lună. Leo Iorga a murit după mai mulți ani de luptă cu o boală cruntă la plămâni. 

"Colegul meu de trupa LEO IORGA a plecat spre o lume mai buna...DUMNEZEU SA-L IERTE
Va ramane in inimile noastre pentru totdeauna.", a anunțat Adrian Ordean.

Iorga a învins cancerul depistat în 2011, dar boala a recidivat. La începutul anului a fost anuțat de medici că are o tumoră în stadiul 3-4 la singurul plămân rămas.

Artistul ajunsese recent în spital, din nou, după ce o pneumonie pe care a avut-o a recidivat. El era imobilizat în scaunul cu rotile și nu mai putea să meargă.

„A revenit o pneumonie care credeam ca s-a stins, in august o facuse, cand s-a operat la picior. De atunci el n-a mai putut sa mearga. Am inceput voiajul prin spitale, sa spunem, la Urgente, la Marius Nasta, Sf. Luca. Din 12 august am umblat numai prin spitale", a explicat recent Paula Iorga, soția sa.

Dan Bittman: Leo Iorga a fost un mare luptător

Dan Negru, mesaj după moartea lui Leo Iorga

Mesajul cutremurător al soției lui Leo Iorga

LEO IORGA, O VIAȚĂ PE SCENĂ

Leo Iorga a cântat alături de alte mari nume ale rock-ului românesc, printre care Adrian Ordean, Vlady Cnejevici şi regretatul Teo Peter. De-a lungul carierei, a schimbat mai multe trupe. În perioada 88 - 96, Leo Iorga a făcut parte din ceea ce Florian Pittiş a numit ,,formula de aur a trupei Compact". 

Leo Iorga şi-a început cariera muzicală la vârsta de 14 ani. Pe vremea aceea, era toboşar în trupa liceului ,,Ioan Slavici". În următorii ani a colaborat cu formaţia ,,Pacific", pentru ca în 1988 să cânte alături de trupa ,,Cargo". Atunci a lansat mai multe hituri, printre care: ,,Brigadierii", ,,Povestiri din gară" şi ,,Erata". A făcut apoi parte din ,,formula de aur a trupei Compact", între anii 1988 şi 1996, alături de Adrian Ordean, Vlady Cnejevici, Teo Peter, Emil Langhia şi Leluţ Vasilescu.

Împreună cu trupa Cargo, Leo Iorga a participat la mai multe festivaluri din ţară şi străinătate. A cântat pe aceeaşi scenă cu nume celebre ale rock-ului mondial, cum ar fi Uriah Heep, Jethro Tull şi Nazareth.

În anii ce au urmat, Leo Iorga a colaborat cu trupele ,,Schimbul 3" şi ,,Pacifica", pentru ca apoi să cânte, alături de Adrian Ordean, în formaţia PACT.

2011 a fost un an greu pentru artist. Atunci a fost diagnosticat cu o boală incurabilă. Suferinţa nu l-a împiedicat să urce pe scenă, dar Leo Iorga a fost nevoit să stea pe scaun în timpul spectacolelor. În 2016, la finalul unui concert în care şi-a încântat fanii cu mai multe dintre cântecele care l-au făcut celebru, iar aceştia au aplaudat frenetic, Leo Iorga a vrut să le întoarcă recunoştinţa. S-a ridicat în picioare, cu eforturi vizibile, şi a stat aşa, mai multe minute, sprijinit de microfon şi de scaun. A fost modul în care artistul a vrut să le arate recunoştinţa miilor de fani prezenţi la spectacol.

Mai multe articole despre:
null