A murit Ion Ghițulescu, o legendă a radioului, creatorul emisiunii "Fotbal minut cu minut". Mesajul emoționant al lui Mircea Lucescu
Ion Ghițulescu, o legendă a radioului sportiv românesc și inițiator al emisiunii "Fotbal, minut cu minut”, a încetat din viață, la 90 de ani. Este considerat unul din cei trei corifei ai presei sportive, alături de Ioan Chirilă (presă scrisă) şi Cristian Ţopescu (TV). Despre marele comentaror Mircea Lucescu a spus că pentru numeroase generații, inclusiv a sa, Ion Ghiţulescu a fost şi rămâne ”vocea de la microfon”.
Născut pe 27 august 1930, în Bucureşti, Ion Ghițulescu a devenit reporter la Radiodifuzunea Română, secţia sport, încă din 1951, iar din 1960, până în 1989 a fost șeful ei. Până în 1996 a fost director al Direcţiei Programe a SRR.
Printre evenimentele la care a luat parte, ca trimis special al Radiodifuziunii, de unde a realizat transmisii live sau înregistrate, se numără: şapte ediţii ale Jocurilor Olimpice (1960, 1964, 1972, 1980, 1984, 1992, 1996), Campionatele Mondiale de fotbal (1966, 1990, 1994), Campionatele Mondiale de handbal.
În anul 1964, în toamnă, i-a propus lui George Ionescu, șeful Radio-televiziunii, să realizeze o emisiune de transmisiuni fotbalistice în direct, după modelele existente la acea vreme în Franța și Italia. În primăvara următoare, în anul 1965, a debutat emisiunea „Fotbal minut cu minut”, din cabina 35, proaspăt construită, un loc din care se puteau realiza 15 legături diferite.
Inițial emisiunea s-a numit „Cu microfonul printre sportivi” și transmitea și alte sporturi în direct, nu doar fotbal, iar „Fotbal minut cu minut” se numea doar miercurea, când erau meciuri din Cupa României. Emisiunea avea 120 de minute, cu un prolog citit de Ioan Chirilă și un epilog al lui Conți Bărbulescu, unul dintre cei mai buni umoriști ai vremii.
În anul 1967, Ion Ghiţulescu a organizat primele emisiuni ale Radio Vacanţa.În 1969 crainicul Radiodifuziunii a fost cel care, alături de Catinca Ralea (şefa de atunci a secţiei de emisiuni în limba engleză de la Radio România, o excelentă vorbitoare şi traducătoare de limba engleză) şi de eminentul profesor universitar de fizică, Ion Pascaru, a transmis în direct aselenizarea şi cele mai importante momente ale misiunii Apollo 11.
Dintre emisiunile realizate şi prezentate de Ion Ghiţulescu pot fi amintite: Radioprogramul dimineţii de la 6-8 (1967-1990), Matinalul (începând cu anul 1990), Sport şi muzică, Fotbal minut cu minut, transmite radioresita.ro.
În septembrie 2002 a realizat ultima transmisiune sportivă în direct, de la meciul de fotbal Gloria Bistriţa – FCM Braşov.
În 2003Ion Iliescu, i-a conferit lui Ion Ghiţulescu Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, cu ocazia aniversării a 75 de ani de la inaugurarea emisiei Societăţii Române de Radiodifuziune.
În iunie 2013, scriitorul Corneliu Filip şi-a lansat volumul “Ion Ghiţulescu, omul de la microfonul radio”, o biografie a jurnalistului sportiv, prezentată sub formă de interviu.
Cu acest prilej, Mircea Lucescu i-a făcut amicului său următorul portret: ”Pentru cei mai mulţi dintre noi, adică mai multe generaţii de ascultători, pe parcursul a peste jumătate de veac, numele lui Ion Ghiţulescu a fost şi rămâne ”vocea de la microfon”.
Este considerat unul din cei trei corifei ai presei sportive de la noi din ţară, din postura de om de radio, alături de Ioan Chirilă (presă scrisă) şi Cristian Ţopescu (TV).