A murit după ce s-a răsturnat cu mașina între Râșnov și Pârâul Rece
Un bărbat a murit duminică după-amiază după ce s-a răsturnat cu maşina în afara părţii carosabile, accidentul petrecându-se pe DN 73, între localităţile braşovene Râşnov şi Pârâul Rece.
Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, bărbatul era inconştient la sosirea echipajelor de salvatori.
"Din păcate, victima de sex masculin a suferit leziuni incompatibile cu viaţa şi a fost declarată decedată", a precizat ISU Braşov.
Potrivit Centrului Infotrafic, bărbatul a pierdut controlul volanului într-o curbă şi s-a răsturnat în afara carosabilului. Pentru o perioadă de timp, traficul în zonă s-a desfăşurat alternativ, pe un singur fir.