A mers la spital cu durere de stomac. S-a prăbușit când a aflat ce avea. Ce au scos medicii din ea
O tânără în vârstă de 23 de ani se plângea de ani de zile de dureri de stomac. Într-o zi, însă, acestea au fost atât de mari, încât a leșinat la școală.
Pentru că făcuse și febră, mama ei a dus-o de urgență la spital. Acolo, medicii au diagnosticat-o întâi cu sindromul colonului iritabil, după care au revenit și i-au dat o veste cumplită: avea un ghem uriaș de păr în stomac și trebuia operată de urgență pentru ca acesta să fie îndepărtat.
Fata povestește că în copilărie avea părul foarte lung și des și obișnuia să-și țină câteva șuvițe în gură. Până la urmă, din acestea se rupeau câteva fire pe care le înghițea, potrivit mirror.co.uk. Acest obicei a continuat ani de zile, în ciuda avertismentelor părinților ei.