A leșinat când judecătorul i-a citit pedeapsa: 260 de ani de închisoare! Acuzațiile care au șocat
Avocatul a cerut o pedeapsă de maxim 22 de ani de închisoare. Când a pus faptele cap la ca și a tras linie, judecătorul a decis: vor fi 260 de ani! Atenție, detaliile sunt șocante și vă pot afecta emoțional!
La 45 de ani, Thomas Goodman, un bărbat acuzat de pedofilie, a fost condamnat la 260 de ani de stat în spatele gratiilor. Faptele sale, de o gravitate ieșită din comun, printre care agresiuni sexuale împotriva copiilor, chiar și un nou-născut, și răspândire de materiale pornografice pe internet, l-au făcut pe judecătorul care s-a ocupat de cazul său să-i aplice o pedeapsă nemaiîntâlnită.
Potrivit judecătorului John J. McConnell, bărbatul trebuie să facă nu mai puțin de 30 de ani de închisoare pentru fiecare agresiune, la care se adaugă alți 20 de ani pentru deținere de materiale pornografice cu minori.
Când a auzit verdictul, Thomas Goodman a leșinat și, în cădere, s-a lovit de o masă. Și-a revenit abia după câteva minute, timp în care judecătorul, cu o răbdare ieșită din comun, a așteptat, în liniște, să-și revină, apoi a continuat să-i citească restul sentinței.
Avocatul bărbatului ceruse, inițial, cel mult 22 de ani de închisoare și declarase, în apărarea clientului său, că acesta fusese abuzat la rândul lui în copilărie, de unul dintre profesorii săi.
Judecătorul, însă, nu a simțit niciun fel de compasiune pentru monstrul care a abuzat copii. "Faptele tale depășesc orice imaginație. Nu pot apăra oamenii decât asigurându-mă că vei sta în spatele gratiilor tot restul vieții. Nu am nici cea mai mică garanție că, odată ce vei ieși, te vei opri", a mai spus judecătorul.
Autoritățile au descoperit ce făcuse bărbatul în mai 2018, după ce șeful acestuia i-a confiscat telefonul pe motiv că-l folosea în timpul serviciului, deși avea interdicție. Când a văzut imaginile din telefon, l-a dat pe mâna poliției.
Judecătorul a început să râdă isteric când criminalul, auzind verdictul, i-a spus asta, urlând...
Şi-a ucis mama cu sânge rece şi, când a ajuns în faţa judecătorului, nu s-a mai putut abţine. După ce a auzit verdictul, tânărul l-a făcut pe judecător să izbucnească într-un râs isteric... În secunda în care şi-a aflat pedeapsa, condamnatul a spus că... Citește continuarea AICI.