A încercat să intre fraudulos în țară pentru a evita carantinarea! Ce se întâmplă acum cu un tânăr din județul Suceava
Polițiștii de frontieră din cadrul SPF Petea au depistat un tânăr din județul Suceava, care a încercat să se sustragă de la controlul de frontieră pentru a evita carantinarea. Acum este cercetat pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat, conform jurnaliștilor de la Realitatea de Suceava.
În data de 27 martie a.c., în jurul orei 14.00, polițiștii de frontieră din cadrul PTF Petea au observat o persoană care se deplasa pe jos, trecând de pe sensul de intrare în țară pe cel de ieșire din România, neprezentându-se astfel la controlul de frontieră.
Imediat, polițiștii l-au oprit pe sucevean și, din primele verificări, s-a stabilit că este vorba de un bărbat de 32 de ani. Acesta se întorcea din Italia și, pentru a evita perioada obligatorie de carantinare, a eludat controlul de frontieră. Acum suceveanul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trecere ilegală a frotierei de stat.