A început maratonul de vaccinare anti-Covid a adolescenților. Unde se pot imuniza și ce ser vor primi
Maratonul de vaccinare dedicat adolescenților cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani a început luni, 31 mai. Evenimentul a fost denumit VARA-TON și se desfășoară în toate centrele de imunizare din țară.
Pentru a se vaccina, adolescenții nu au nevoie de programare, însă trebuie să fie însoțiți de un părinte sau de tutorele legal.
Maratonul de vaccinare are loc pe 31 mai și 1 iunie, în toate centrele din țară.
Adolescenții vor primi serul de la Pfizer, care se administrează în două doze, la un interval de 21 de zile.
În unele județe sunt organizate și tombole pentru cei care aleg să se imunizeze împotriva Covid-19, adolescenții putând primi laptop-uri, tablete sau telefoane mobile, potrivit Realitatea Plus.
Până în prezent s-au imunizat peste 100.000 de tineri.
Zilele următoare va începe și vaccinarea copiilor și adolescenților cu vârste între 12 și 15 ani, după ce Autoritatea Europeană pentru Medicamente a autorizat administrarea vaccinului Pfizer și la această categorie de vârstă.
La a doua ediție a maratonului de vaccinare din Capitală, care a fost organizat în weekend, s-au vaccinat peste 23.000 de români, cu Pfizer sau Johnson&Johnson.