VIDEO Scandal și acuzații la demolarea chioșcurilor din stația Ștefan cel Mare. A fost chemată poliția
Evacuare cu scandal a spaţiilor comerciale din staţia Ştefan cel Mare. Comerciații nemulțumiți i-au reproșat primarului sectorului 2, Radu Mihaiu, care coordonează operațiunea, că ar fi abuzivă și că sunt victimele unui război politic între ministrul Transporturilor și sindicatele conduse de Ion Rădoi, care deține în proporție de 80% spațiile respective.
"Primul chioșc ilegal de la metrou a fost dat jos la stația Ștefan cel Mare. Revin cu detalii mai târziu", a scris pe rețelele de socializare edilul sectorul 2, Radu Mihaiu.
„Nu exista nicio autorizație de construire, nici de la sectorul 2, nici de la Capitală, drept urmare aceste constructii sunt amplasate ilegal”, a afirmat edilul, în direct la Realitatea Plus.
El a mai precizat că marfa care nu va fi ridicată din spațiile evacuate în vederea demolării va fi transportată într-o locație sigură, de unde va putea fi recuperată ulterior.
Comercianții i-au reproșat primarului de sector că vor rămâne pe drumuri și că nu înțeleg cum a stabilit Metrorex, dintr-o dată, că spațiile funcționează ilegal, atât timp cât de ani de zile au plătit taxele. Mai mult, oamenii spun că li s-a reproșat absența autorizației ISU, în condițiile în care niciuna dintre stațiile de metrou n-ar avea acest document.
Un comerciant a chemat poliția, cerând ca cei care dezafectează chioșcurile să prezinte documentele în baza cărora se face evacuarea chiriașilor și a mărfii depozitate.
Într-o intervenție la Realitatea Plus, liderul de sindicat Ion Rădoi a afirmat că circa 1.600 de oameni ar fi afectați de această măsură.
În data de 25 martie, conducerea Metrorex a pus în vedere firmei care deține spațiile comerciale să le elibereze până pe 2 aprilie, pe motiv că ar pune în pericol siguranţa transportului subteran și ar afecta direct exigenţele de securitate la incendiu şi evacuarea persoanelor în caz de urgenţă.
În replică, Sindicatul Liber Metrou, proprietarul a 80% din spațiile comerciale, a precizat că toate magazinele ar fi fost construite conform legislaţiei, cu aprobarea Metrorex.
La o zi după anunțul privind demolarea magazinelor, reprezentanţi ai sindicatului condus de Ion Rădoi au blocat timp ce aproape o zi circulația trenurilor.
Greva de la METROU, pagube de 3 milioane de lei