MENIU

A gonit pe străzi cu un AMG, încât a dat radarul peste cap. Poliţiştii, uimiţi de cine era şoferul

Ajuns la 67 de ani, Arnold Schwarzenegger continuă să trăiască în lux şi nu e deloc zgârcit atunci când vine vorba de una din marile sale pasiuni: maşinile scumpe.

Fostul guvernator al statului California are o adevărată colecţie de bolizi, pentru care a cheltuit în total milioane de dolari, iar ultima apariţie publică a sa a fost făcută într-o limuzină de lux. Cel care a câştigat titlul Mister Olympia de şapte ori şi ulterior a avut o carieră de succes în cinematografie a fost fotografiat în Beverly Hills, în timp ce mergea să ia prânzul la volanul unui Bugatti.

În urmă cu ceva timp, Arnold Schwarzenegger a fost surprins în timp ce gonea pe străzile din Beverly Hills într-un Mercedes AMG, iar Poliţia a intrat imediat în alertă, informează site-ul TMZ.com.

Fără să ştie cine se află la volan, poliţiştii l-au tras pe dreapta pe vitezoman. Au rămas însă surprinşi să afle că tocmai ce l-au oprit pe fostul guvernator al statului California.

Arnold Schwarzenegger a scăpat astfel doar cu un avertisment: "serios, cine ar îndrăzni să-l provoace pe Terminator? Hasta la vista 400$", scriu ironic cei de la TMZ, aluzie la rolul jucat de artistul născut în Austria, conform prosport.ro.

Mai multe articole despre:
viteză şofer radar Poliţia Arnold terminator