MENIU

A fugit de acasă pentru a se alătura ISIS. Acum vrea să revină la Londra. Răspunsul britanicilor

O tânără care a fugit de acasă pentru a se alătura ISIS vrea să revină la Londra. Apelul femeii

Polemică în Marea Britanie din cauza unei tinere care a părăsit ţara pentru a se alătura teroriştilor ISIS, iar acum vrea să revină în Regat. Fata de 19 ani a fost descrisă drept o victimă de familia sa, dar mulţi alţii cer ca ea să nu primească permisiunea de a se întoarce. Iar ministrul Securităţii anunţă că nu va risca vieţile altor britanici pentru salvarea unei teroriste. 

Shamima Begum avea 15 ani când a fugit din Londra împreună cu alte două fete pentru a se alătura grupării Stat Islamic. Patru ani mai târziu, a fost găsită de jurnalişti într-o tabără de refugiaţi din Siria, însărcinată în 9 luni. După ce a pierdut doi copii din cauza bolilor şi a malnutriţiei, ea vrea să revină în Marea Britanie pentru a naşte. 

"Mi-e teamă că acest copil se va îmbolnăvi în această tabără, de asta vreau neapărat să revin în Marea Britanie. Ştiu că acolo va fi îngrijit. Cel puţin, din punct de vedere al sănătăţii", spune Shamima Begum.

Tânăra le-a povestit jurnaliştilor că, timp de patru ani, a trăit alături de un luptător străin al ISIS. 

Shamima: Era o viaţă normală, dar mai cădeau bombe, din când în când. 

Jurnalist: Ai văzut vreo execuţie?

Shamima: Nu, niciodată. Dar am văzut un cap fără trup într-o pubelă. 

Jurnalist: Ai spus că nu regreţi faptul că ai venit să te alături califatului.

Shamima: Nu, nu regret. 

Mulţi britanici cer ca tânăra să nu mai fie primită în ţară. Iar ministrul pentru Securitate a explicat că nu va exista o operaţiune de salvare pentru că Regatul Unit nu mai are diplomaţi în Siria. 

"Nu vom risca vieţile diplomaţilor britanici sau ale altor persoane pentru a o găsi într-o ţară răvăşită de război. Ea poate primi sprijin consular, dacă ajunge într-o ţară în care avem aşa ceva, Turcia sau Irak", a declarat Ben Wallace, ministrul britanic pentru Securitate

Oficialul britanic a adăugat că tânăra trebuie să se aştepte să fie anchetată şi chiar pusă sub acuzare dacă va reveni în Regat. 

Mai multe articole despre:
Londra atentat terorist ISIS atentat Londra