A fost semnat contractul pentru Secţiunea 2 a autostrăzii Sibiu-Piteşti: anunțul ministrului Grindeanu
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat, astăzi, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, că a fost semnat contractul pentru Secţiunea 2 a autostrăzii Sibiu-Piteşti, în valoare de aproape un miliard de euro. Potrivit ministrului, finanţarea urmează să fie asigurată din fonduri europene.
"Prima secțiune din tronsonul autostrăzii care va traversa Carpații intră în linie dreaptă! CNAIR a semnat astăzi contractul în valoare de aproape 1 miliard de euro (4,250 miliarde lei, fără TVA) pentru Secțiunea 2 a autostrăzii Sibiu-Pitești! Finanțarea este asigurată din fonduri europene", afirmă ministrul, în postrarea citată.
Cu o lungime de 31,33 km, Secțiunea Boița-Cornetu trebuie finalizată în anul 2027. Asocierea de antreprenori turci are la dispoziție 18 luni pentru proiectare și 50 de luni pentru execuție, mai arată sursa citată.
Potrivit ministrului Transporturilor, pe traseul acestei secțiuni care face parte din coridorul 4 Pan-European vor fi construite:
- 49 de poduri și viaducte
- 7 tuneluri cu lungimi cuprinse între 250 m și 1.590 m (lungime totală de 4.920 m)
- 1 ecoduct pentru mamifere mari în zona localității Lazaret
- panouri fonoabsorbante în zonele în care traseul trece în apropiere de localități sau de arii protejate
- aliniamente de arbori în dreptul localităților, pentru reținerea poluanților atmosferici.
Mai multe articole despre:
grindeanu
ministrul transporturilor
psd
autostrada bucuresti pitesti
contract
cnair