MENIU

A fost prins deținutul care a sărit ieri gardul de la Penitenciarul Ploiești FOTO

Foto arhivă

Deţinutul care a evadat dintr-o secţie exterioară a Penitenciarului Ploieşti, vineri după amiază, a fost prins azi noapte într-o baracă de la periferia orașului.

Bărbatul care a evadat în cursul zilei de 19 mai a.c., din punctul de lucru al Penitenciarului Ploiești a fost prins în cursul nopții trecute, de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Ploiești.

Acesta a fost depistat într-o baracă din  zona Gării de Vest a municipiului Ploiești.

Persoana în cauză, în vârstă de 34 de ani, din municipiul Ploiești a fost condusă la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, ulterior fiind predată unei escorte din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor în vederea încarcerării în Penitenciarul Ploiești.


Bărbatul era încarcerat în secția exterioară Movila Vulpii a Penitenciarului Ploiești, în regim deschis și a fost dat în urmărire națională la data de 19 mai a.c., după ce acesta ar fi evadat.

Bărbatul era încarcerat în secţia exterioară Movila Vulpii a Penitenciarului Ploieşti, în regim deschis, fiind condamnat la 12 ani de închisoare pentru tâlhărie. 

El a sărit un gard al unităţii de detenţie vineri după amiază.