MENIU

Gravida lovită pe o trecere de pietoni din Capitală a pierdut sarcina. Șoferul vinovat, cetățean străin, prins în timp ce încerca să fugă din țară

Trecere pietoni/Foto ilustrativ

Femeia însărcinată care a fost lovită de o mașină, joi seara, în timp ce se afla pe o trecere de pietoni din Capitală, a pierdut sarcina. Femeia era însărcinată în 8 luni. Barbatul vinovat de producerea accidentului a fost prins pe aeroportul Cluj, în această dimineață, la ora 4.00. El se pregătea să fugă din țară. Din primele informații, este vorba despre un cetățean englez de origine libaneză.

Un cetăţean străin care a lovit cu maşina o femeie însărcinată şi a părăsit locul accidentului a fost prins, vineri, în punctul de frontieră din aeroportul din Cluj-Napoca, în timp ce încerca să părăsească ţara.

Conducătorul autovehiculului a fost identificat în urma activităţilor desfăşurate de către poliţiştii din cadrul Brigăzii Rutiere.

"Acesta a fost dat în consemn la punctele de trecere a frontierei, iar, în cursul acestei dimineţi, bărbatul a fost depistat în punctul de frontieră din aeroportul municipiului Cluj-Napoca, încercând să părăsească ţara. Persoana în cauză va fi preluată de poliţiştii din cadrul Brigăzii Rutiere care vor proceda la conducerea acesteia la sediul unităţii de poliţie, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale", informează Biroul de presă al Brigăzii Rutiere.

Reamintim că un accident teribil s-a petrecut, joi seara, în Capitală. O femeie însărcinată în 8 luni a fost lovită de o mașină, în timp ce se afla pe o trecere de pietoni. 

Șoferul vinovat de producerea accidentului a fugit de la locul faptei, oamenii legii începâd să-l caute la scurt timp după producerea evenimentului rutier. 

Martorii au fost cei care au sunat de urgență la 112 și un echipaj de ambulanță a transportat femeia în vârstă de 30 de ani la Spitalul Pantelimon cu răni la cap. Un dosar penal a fost deschis de polițiști. 

Mai multe articole despre:
barbat gravida accident trecere pietoni capitala