A fost lansat trailerul complet al filmului "The Hobbit: The Battle of the Five Armies"
Regizorul Sir Peter Jackson a anunțat distribuirea vineri a trailer-ului final al celei de-a treia serii a filmului Hobbit, "The Battle of the Five Armies", relatează agenția DPA.
Postat pe pagina de Facebook a filmului The Hobbit, elfi, pitici și orci se luptă pentru viitorul Pământului de Mijloc, aflat într-o situație critică, potrivit agerpres.ro.
Înainte ca trailerul să fie postat pe Facebook, a avut loc o vizionare, într-un cadru privat, a filmului complet 'The Hobbit' de către un grup de 150 de fani care au câștigat o competiție internațională pentru a vedea filmul alături de regizorul Peter Jackson la Wellington, Noua Zeelandă.
Regizorul a declarat că se simte epuizat, pentru că a muncit mai bine de un deceniu să transpună pe marele ecran opera lui J.R.R. Tolkien, în cele trei filme "Lord of the Rings" și în seria "The Hobbit".
"Mai avem doar două săptămâni să terminăm filmul și lucrăm 22 de ore pe zi. Abia reușesc să dorm două sau trei ore pe noapte, deci este foarte aglomerat în acest moment", a declarat regizorul Peter Jackson.
"Voi fi mulțumit când se va încheia", a mai adăugat regizorul Peter Jackson, care a împlinit de curând 53 de ani, fiind născut la 31 octombrie 1961, la Wellington. Primul său film a fost "Bad Taste" în 1987.