MENIU

A fost inventată guma de mestecat care detectează cancerul

O compania de biotehnologie a creat un tip de gumă care recunoaște compușii organici volatili, unici pentru fi ecare tip de cancer, care sunt produși de organism. Descoperirea ar putea însemna renunțarea la teste de sânge, urinăși chiar biopsii.

Guma de mestecat își face respirația frumos mirositoare, dar în acest caz ar putea să-și salveze viața. O compania americană de biotehnologie a dezvoltat un soi de gumă care poate determina dacă ai sau nu cancer. Aceasta absoarbe, din salivă, în timpul masticației, compușii volatili produși de organism, notează DailyMail.

După ce a fost mestecată timp de 15 minute, guma este apoi analizată de specialiști care află dacă organismul persoanei respective produce sau nu substanțe specifice unui anumit tip de cancer.

Până acum, cercetătorii de la compania Volatile Analysis din Alabama, UA, au dezvoltat tipuri de gumă care pot detecta prezența cancerului pancreatic, de plămâni și de sân. Oamenii de știință au declarat că, dacă se dovedește a fi un succes, atunci aceasta gumă va însemna renunțarea la testele de sânge, la biopsii și la analizarea probelor de urină.

Sursă: doctorulzilei.ro

Mai multe articole despre:
sănătate cancer gumă de mestecat