A fost depistat posibilul atacator al tinerei bătute crunt în Centrul Vechi. Cum i-au dat polițiștii de urmă
A fost depistat posibilul atacator al fetei de 25 de ani, bătută crunt în Centrul Vechi! Imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă ar fi singurele dovezi care i-ar fi ajutat pe oamenii legii să-l prindă pe autor.
Bărbatul se află în custodia Poliţiei, susțin surse citate de News.ro.
„La acest moment, persoana vătămată se află la spital, sub atenta supraveghere a cadrelor medicale. Cercetările au fost preluate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu Serviciul Omoruri- DGPMB, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor”, arată comunicatul de presă al Poliţiei Capitalei.
Tânăra de aproximativ 20 de ani a fost găsită zăcând într-o baltă de sânge într-o scară de bloc din Centrul Vechi. Alerta a fost dată de o locatară iar la fața locului au venit imediat polițiștii locali și criminaliști.
În cursul zilei de duminică, în zonă s-au făcut măsurători pentru a vedea cum s-a întâmplat incidentul. Vorbim despre o zonă foarte frecventată de către bucureșteni, dar și de către turiști.
Vânzătorii din zonă spuneau că după ora 2.00 dimineața zona devine extrem de periculoasă. Fata a fost găsită la ora 4:30 dimineața.
Oamenii din zonă sunt șocați și le este frică să mai circule prin apropierea locului unde s-a petrecut incidentul.