MENIU

A fost arestat după ce a încercat să răpească două femei în Brașov - Detalii terifiante despre tentativa bărbatului

Tentativa de rapire

Bărbatul din Brașov care a încercat să răpească două femei în aceeași noapte a fost depistat și arestat de oamenii legii. Conform anchetatorilor, bărbatul le-ar fi pus celor două victime mâna la gură și le-ar fi imobilizat brațele. Chiar și așa, femeile au reușit să scape.

Un bărbat care a încercat să răpească două femei, în municipiul Braşov, în noaptea de 1 spre 2 decembrie, a fost depistat şi arestat preventiv, a informat, luni, Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, transmite Agerpres.ro.


Potrivit sursei citate, bărbatul ar fi atacat două femei, cele două tentative având loc la scurt interval de timp, în zona străzilor Pârâului şi Muncii.

Conform anchetatorilor, bărbatul le-ar fi pus celor două victime mâna la gură, le-ar fi imobilizat ambele braţe şi le-ar fi tras de păr, una dintre acestea suferind leziuni care au necesitat mai multe zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Ambele femei au reuşit să scape.

Bărbatul a fost depistat şi reţinut de poliţişti duminică, iar apoi propus spre arestare preventivă în cursul aceleiaşi zile, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Braşov dispunând arestarea preventivă pentru 30 de zile.

El este cercetat pentru săvârşirea a două infracţiuni de tentativă de lipsire de libertate şi loviri sau alte violenţe.

Activităţile de urmărire penală au fost desfăşurate de către poliţişti din cadrul IPJ Braşov – Poliţia Municipiului Braşov – Biroul de Investigaţii Criminale, cu sprijinul Poliţiei Transporturi Feroviare Braşov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, a menţionat sursa citată.

Mai multe articole despre:
rapire brasov arestat