A fost aprobată legea anti-fumat în spaţii publice. Există şi o excepţie
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege care prevede interzicerea fumatului în toate spaţiile publice închise.
Camera Deputaţilor este for decizional, iar legea va merge la promulgare.
Proiectul de lege adoptat aduce o serie de completări la Legea 349/2002:
- prin spaţiu public se înţelege orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces cu excepţia spaţiilor delimitate şi special amenajate pentru fumat din incinta acestora
- orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces.
- prin loc de joacă pentru copii se înţelege orice spaţiu public destinat utilizării de către copii, închis sau în aer liber.
Legea prevede şi o excepţie: în celulele pentru deţinuţi din penitenciarele de maximă siguranţă se va putea fuma.
Potrivit proiectului de lege adoptat de Camera Deputaţilor, fumatul este permis numai în camere special amenajate, exclusiv în zona de tranzit a aeroporturilor internaţionale, cu respectarea următoarelor condiţii: să nu fie spaţiu de trecere sau de acces în spaţii publice închise, să fie dotate cu sisteme de ventilaţie funcţionale care să asigure eliminarea fumului din tutun, cu presiune negativă, să fie dotate cu scrumiere şi extinctoare şi amenajate în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind prevenirea şi stingerea incendiilor şi să fie marcate la loc vizibil cu indicatoare: «Cameră pentru fumat», «Loc pentru fumat».
Fumatul va fi permis în "baruri, discoteci, restaurante şi în alte unităţi cu destinaţie similară, organizate exclusiv pentru fumători, în care accesul tinerilor cu vârsta sub 18 ani este interzis", scrie euractiv.ro.
Totodată, se interzice comercializarea produselor din tutun în spitale şi unităţi de învăţământ.
Interdicţiile se aplică şi pentru ţigările electronice.