A făcut o poză la aniversarea copilului. După 3 ani, descoperă ceva înfiorător! S-a albit la faţă
Când fiica lor, Charlotte, a împlinit 10 ani, au dat o petrecere mare, cum nu se mai văzuse până atunci în cartier. La eveniment au participat familia şi prietenii apropiaţi. Părinţii au făcut multe poze, însă una le-a atras atenţia în mod deosebit, la 3 ani de la petrecere.
În fotografie se vedea mama copilei, Sally, ţinând tortul în mâini. În faţa ei, stăteau copiii. În dreapta ei, însă, a apărut silueta unui băieţel... Nimeni nu ştia cine este, nici măcar nu fusese invitat la petrecere.
Din prima zi în care s-a mutat în acea casă, Sally a simţit că locuinţa era bântuită. Acum, avea şi dovada.
"Am adus tortul în camera în care erau copiii. S-au aşezat pe canapea, la pozat", îşi aduce aminte femeia. După trei ani, când au privit pozele de la petrecere, au văzut că într-una din ele apărea un băieţel. Nimeni nu ştia cine era acela, nimeni nu-şi aducea aminte să-l fi invitat la petrecere.
"Iniţial, am crezut că era Ollie, fiul nostru. Dar, după cum se vede şi în poză, acesta nu era în spatele meu, ci stătea chiar în faţa mea, pe canapea, lângă sora lui. Tot timpul cât am stat în casa aia am avut senzaţia că era bântuită. Acum aveam şi dovada", a mai spus aceasta.
"Ţin minte că de multe ori găseam lucrurile mutate prin casă, şi nu o făceau copiii mei. Alteori, tot auzeam cum cineva ma strigă 'mama', deşi copiii mei nu erau acasă. Erau momente când căluţul electric pornea, chiar dacă nu era băgat în priză", a continuat aceasta.
Deşi susţine că, în timp, s-a obişnuit cu atmosfera, Sally şi familia ei s-au mutat, recent, din casă. "Niciodată nu vom mai pune piciorul acolo", a spus aceasta, într-un interviu pentru presa locală, după ce i-a fost mediatizat cazul.