MENIU

A făcut "economie". Un primar a dat afară portarul, ca să angajeze 2. Acum plătește trei oameni

Situație tragi-comică într-o primărie din județul Suceava. Un edil care l-a dat afară pe portar, invocând nevoia de a face "economie", a fost obligat de instanță să-l reangajeze și să-i plătaescă banii din urmă. Asta după ce portarul dat afară a dovedit că primarul a anagajat alți 2 oameni pentru a face aceeași treabă. Prin urmare, primăria plătește acum trei oameni în loc de unul. 

Dumitru Floriștean, paznic al Primăriei Valea Moldovei, l-a dat în judecată pe edilul care l-a concediat, pe motiv că vrea să facă economie. Cel dat afară a demonstrat însă că, aproximativ în aceeași perioadă, edilul a angajat un alt portar, dar și un muncitor necalificat, care au preluat atribuțiile celui dat afară, potrivit Monitorul de Suceava.

Reclamantul a mai afirma că ar fi fost dat afară pentru că l-a susținut pe fostul primar, în timp ce înlocuitorii săi ar fi fost din tabăra actualului edil.

Prin urmare, în loc să facă economie, așa cum s-a lăudat, edilul are acum de plătit trei angajați în loc de unul, iar celui pe care l-a dat afară fără motiv trebuie să-i achite și salariile restante pe o perioadă de aproape un an

Dacă nu o va face în cel mai scurt timp, primarul se va alege cu plângere penală pentru abuz în serviciu.

 



Mai multe articole despre:
portar dat afara primarie suceava angajati bugetari