MENIU

A apărut o nouă tulpină coronavirus - O variantă hibrid între tulpina indiană și cea britanică

Coronavirus

Ministrul vietnamez al sănătăţii Nguyen Thanh Long a anunţat sâmbătă că ţara sa a detectat o nouă variantă a coronavirusului, un hibrid de tulpină indiană şi britanică de COVID-19 care se răspândeşte rapid pe calea aerului, scrie ziarul online VnExpress, citat de Reuters.

După ce a oprit cu succes răspândirea coronavirusului în cea mai mare parte a anului trecut, Vietnamul se luptă acum cu un focar ce se răspândeşte mai repede.

Aproape 3.600 de persoane au fost infectate în 31 din cele 63 de oraşe şi provincii ale sale de la sfârşitul lunii aprilie, reprezentând peste jumătate din totalul infecţiilor în ţară.

"După executarea secvenţierii genomice la pacienţii nou detectaţi, am descoperit o nouă variantă care este un amestec de tulpini indiană şi britanică", a declarat Nguyen Thanh Long.

"Mai precis, este o variantă indiană cu mutaţii care aparţin iniţial variantei britanice", a spus el. VnExpress îl citează pe Long spunând că Vietnamul va anunţa lumii noua variantă descoperită în curând.

Vietnamul a raportat anterior şapte variante de virus: B.1.222, B.1.619, D614G, B.1.1.7 (varianta din Marea Britanie), B.1.351, A.23.1 şi B.1.617.2 (varianta indiană).

Culturile de laborator ale noii variante, care este mult mai transmisibilă decât tipurile cunoscute anterior, au dezvăluit că
virusul s-a replicat foarte repede, explicând de ce atât de multe noi cazuri au apărut în locaţii diferite într-o perioadă scurtă, a mai spus Long.

Ţara din sud-estul Asiei a înregistrat 6.396 de cazuri de coronavirus până acum, cu 47 de decese.

Mai multe articole despre:
coronavirus tulpina indiana tulpina britanica