A acceptat să fie hipnotizată și a povestit ceva zguduitor. NU își imagina că i s-a întâmplat asta

Pe 26 august 1975, la ora 4 în zori, Sandra Larson, o chelneriță divorțată, se deplasa cu masina, în Dakota de Nord (SUA), dinspre Fargo spre orasul Bismark. În mașină mai erau fiica ei Jackie, de 15 ani, și prietenul Sandrei, Terry O'Leary de 20 de ani.

La un moment dat au văzut 8-10 obiecte luminoase, portocalii, coborând oblic, unul fiind mai mare decât celelalte. Când au ajuns la o distanta de 50 de metri și o altitudine de vreo 7 metri de la sol, obiectele s-au oprit și câteva s-au îndepartat în zbor. Observația, care li s-a parut ca a durat doar câteva secunde, a fost însoțită de senzația stranie că, în timp ce priveau globurile, stăteau pe loc, deși își aminteau că mașina s-a deplasat constant cu peste 80 km pe oră.

Adolescenta, care era asezata în mijlocul scaunului din fata, s-a trezit dintr-o data pe bancheta din spate... Deși era o autostrada relativ aglomerata, doar câteva persoane campate în zona au raportat ca au vazut niste lumini, ca si un grup de studenti de la o statie de benzina în Tower City. Ei au mai observat însa ca era ora 5:23...

Mai târziu, Sandra Larson s-a gândit că fenomenul de „lacună temporala" (între orele 4 si 5.35ă ar merita să fie investigat; deci a contactat niste anchetatori OZN, pentru o regresie hipnotica. Prietenul a refuzat sa participe la aceasta investigație.

A urmat un șir de regresii hipnotice, efectuate de Leo Sprinkle, profesor de psihologie la universitatea statului Wyoming. Treptat au ieșit la iveală detaliile unei răpiri OZN.

Mașina lor s-a oprit, apoi a fost mutata lângă o nava rotunda care plutea foarte jos deasupra solului. Sandra a fost paralizatî si dusa pe sus, plutind, către straniul vehicul. Nu-si amintea cum a intrat în el. S-a văzut apoi întinsă pe o masă, iar alături era o arătare înalta de aproximativ 180 cm. Avea fața înfășurată în bandaje, ca o mumie. Se vedeau doar ochii care straluceau fara sa clipeasca si „îi controlau creierul". O aură parea sa pluteasca în jurul capului si al umerilor aparitiei. În jur mai erau si alte astfel de „mumii".

Sandra a fost dezbrăcată si un instrument a aplicat alcool pe pielea ei. Răcirea prin evaporare i-a provocat frisoane. I s-a controlat, cu un fel de raze X, zona abdominală. Apoi a vazut o lumina puternica si a avut impresia că răpitorii i-ar fi deschis capul, i-ar fi scos și examinat creierul, iar atunci când i l-au pus înapoi, ceva a fost reconectat în mod diferit.

Au asigurat-o, telepatic, că va putea pleca în curând. După terminarea operației, a fost sugestionată sa uite tot si a fost dusa, plutind, înapoi la mașină.

Sandra fusese operata, cu câtva timp în urma, fara succes, de o afectiune a sinusurilor. După episodul răpirii ea a constatat că e vindecata. Sub hipnoza, ea si-a mai amintit ca si-a vazut prietenul, la bordul aceleiasi nave, legat de un pat ridicat la verticală. S-a mai dedus ca, aparent, fiica ei Jackie a petrecut întreaga perioadă a rapirii stând în picioare pe câmp, în afara navei, ținută aici de un fel de forta...

Chiar dupa prima regresie, Sandra si-a amintit un „vis" pe care l-a avut, cu câteva zile înainte, continând un schimb mental de idei cu aceiasi vizitatori. Fiica ei spunea ca în acea noapte a sesizat o prezenta în camera mamei ei. Investigând si acest caz, tot prin regresie hipnotica, s-a conturat o altă posibilă răpire.

Ea ar fi trecut atunci prin peretele casei sale (primul exemplu cunoscut în care s-a raportat așa ceva), apoi a fost escortată pe un câmp unde astepta un OZN strălucitor, de culoare portocalie. A fost însoțită de două „mumii spațiale". I s-a spus ca va fi dusa în lumea de unde vin vizitatorii, pentru a fi aratata si altor persoane. Pentru transport a fost înglobata, nud, într-un cub de gheata...

A ajuns într-o cladire, într-un desert de nisip alb. Cladirea avea un plafon înalt si nu se vedea sursa luminii. Aici i s-au pus, mental, mai multe întrebari, de pilda despre functionarea mintilor noastre. Sandra a spus ca fiecare minte este diferita. Răpitorii i-au cerut apoi „sa faca un raport" asupra tuturor persoanelor pe care le-a întâlnit vreodata, adaugând ca doresc ca ea sa prezinte, în viitor, rapoarte si despre toți cei pe care îi va întâlni de acum înainte. S-a întors într-un cub asemanator.

A trecut printr-un tunel de lumina si la capatul acestuia a vazut Pamântul. I s-a spus sa nu vorbeasca despre experienta avuta. „Oricum, nimeni nu ar crede-o". A trecut, din nou, plutind, prin perete, ajungând înapoi în pat. De teama unor infectii, ea s-a dus imediat sa faca un dus. Vizitatorii, înca prezenti, au întrebat-o ce sapun foloseste. Ea le-a oferit o cantitate într-o ceasca. Ceasca nu a mai fost gasita a doua zi, un posibil semn ca nu a fost un vis...

Pe 20 aprilie, 1976 Sandra a mai fost regresata o data, întrucât existau indicii ca ar fi fost rapita din nou, cu doua zile mai devreme. Ea spunea ca a fost transportata, plutind, la un OZN, a fost întinsă pe o lespede și i s-a cuplat la cap un sistem complex de fire. Nicio ființă nu părea să fie prezentă. Apoi a fost readusa, plutind, înapoi în pat.

Alte istorii cu mumii spațiale

Istoria spune că în seara zilei de 11 octombrie 1973, în orășelul Pascagoula (Mississipi), Charles Hickson (42 ani) și Calvin Parker (18 ani), primul contramaistru, celălalt muncitor la șantierul naval local, au ieșit la pescuit, nu departe de vărsarea râului Pascagoula în Golful Mexic.

La scurt timp după lăsarea întunericului, la 10 metri de ei, a coborât un obiect oval cu diametrul cam de 30 de metri, levitând la vreo jumătate de metru de sol. Din el au ieșit trei creaturi stranii care au plutit spre cei doi fără să atingă pământul. Înalte de circa un metru și jumătate, aveau o piele cenușie și zbârcită, capul pleșuv și o înfățișare generală de mumii.

I-au paralizat pe martori, i-au transportat în navă, i-au examinat medical, le-au dat apoi drumul și au plecat. Cazul a fost îndelung investigat și la ora actuală este printre cele mai cunoscute răpiri OZN.

Divagând de la discutiile care au urmat prezentarii, în luna mai 2015, a presupuselor diapozitive cu mumia unui extraterestru de la Roswell, unii ufologi au afirmat că aspectul de mumie al aparitiilor de la Pascagoula este oarecum unic în „întâlnirile de gradul III si IV". Ufologul spaniol Luis R. Gonzalez a reamintit atunci alte patru cazuri în care au fost semnalate entități semanând cu mumii, scrie Revista Magazin.

Într-o dupa-amiaza din anul 1952, în jurul orei 16:30, Cesar Augusto Valdivieso, de 30 de ani, angajat al unei companii petroliere, conducea masina dinspre Pucusana spre Lima (Peru). La un moment dat, a vazut un disc stralucitor la nivelul solului. A oprit si a mers pe jos vreo 10 minute sa vada mai de aproape apariția.

Când a fost la o distanta de 20 de metri, din disc au iesit trei figuri. Aratau ca niste mumii, aveau picioarele lipite, ca si când ar fi avut un singur picior mare. Se deplasau „alunecând" pe pamânt. Pielea lor era „ca stergarul". L-au rugat pe martor sa le spuna unde se afla, la început într-o „limba engleză mecanică", iar atunci când acesta a spus ca sunt în America de Sud, conversația a continuat în spaniolă.

Martorul afirmă că vizitatorii au avut o discutie lunga cu el și l-au luat, pentru o excursie, în nava lor, de-a lungul coastei oceanului, pe care o vedea prin peretele transparent. Valdivieso a confirmat detaliile întâlnirii și sub hipnoza. Investigatorul cazului, Richard Greenwell, a crezut în sinceritatea lui, dar a considerat experiența ca ireală.

Un alt caz s-a petrecut pe 20 septembrie 1976. Ahmad Bani Ahmad, din Tabriz (Iran), de 56 de ani, cercetător în istorie iraniana, a vizitat lacul Urmia, aflat în zonă, împreună cu soția sa. Aici au văzut, aterizând la vreo 100 de metri de mașina lor, un obiect oval, sclipitor, cu diametrul de 3-4 metri și lung de 5 metri, cu un mic hublou pe partea dinspre ei.

Din obiect au ieșit două ființe care semănau cu niște mumii egiptene. Ahmad a fost luat în interiorul obiectului. Nu sunt mai multe informații. Cazul a fost menționat în publicația Journal din Teheran, pe 25 septembrie 1976.

Al patrulea caz s-a petrecut la Trier (RFG). în seară zilei de 25 noiembrie 1978, la ora 22:00, Pam Owens, de 19 ani, cu soțul ei, Chris și cu fiul lor, Brian, în vârstă de 20 de luni, erau în drum spre casă, după o vizită la niște prieteni. Chris era staționat, cu armata SUA, în Germania de Vest.

Zărind o lumina stranie, au tras mașina în afară șoselei, într-o poiană, și au ieșit să observe ce este acolo. Au văzut un obiect strălucitor, metalic, de formă ovală, lung de aproximativ 30 de metri, care clipea cu o lumina roșie. Pam i-a cerut soțului ei să plece imediat de aici. Când au ajuns acasă, au descoperit că era cu o oră și jumătate mai târziu decât ar fi fost normal...

Mai târziu, când s-au întors în Statele Unite, Pam a contactat o organizație OZN. A urmat o serie de regresii hipnotice. Și-a reamintit de o cameră mică, fără colțuri, plină de o lumină alb-gălbuie.

Paralizată, capabilă să-și miște doar ochii, Pam a văzut deasupra ei două creaturi de 2,10 metri, cu capete chele supradimensionate, ochi mari scufundați în orbite și nasuri mici. Pielea lor era verde și aspră. Arătau aproape că niște mumii. Fiecare mână avea patru degete, de două ori mai lungi decât cele ale oamenilor. I-au vorbit fără să-și miște gura, linistind-o că soțul și fiul ei sunt în siguranță.

Apoi i-au tras brusc în sus bluza, dezvelindu-i abdomenul, bombat întrucât era gravidă în luna a cincea. în ciuda protestelor ei, a urmat o examinare detaliată, după care au împuns-o cu un ac lung, chiar sub ombilic, provocându-i o durere intensă.

Următorul lucru de care își amintea a fost că stătea lângă mașina ei. Peste patru luni i s-a născut fiică numită Keli – perfect normală. Acestea sunt istorii, relatate sincer sau revelate hipnotic, cu bună credința. Totuși nu trebuie să uităm că între realitate și ceea ce ne amintim este întotdeauna un drum lung...