MENIU

A absolvit Universitatea Harvard, dar a uimit întreaga lume cu povestea lui

Shannon Satonori Lytle este un tânăr din Statele Unite ale Americii care tocmai a absolvit Universitatea Harvard, una dintre cele mai prestigioase universităţi din lume, cunoscută pentru exemenele de admitere extrem de dificile. 

Totul pare în regulă cu el la prima vedere şi mulţi s-ar grăbi să spună că a ajuns aici pentru că a avut tot timpul din lume să se ocupe doar de şcoală şi atât, iar susţinerea materială nu i-a lipsit. Însă adevărul nu este acesta. Tânărul a muncit ore în şir, a petrecut nopţi învăţând şi totul pentru a-şi îndeplini un vis.

După ce a absolvit Universitatea Harvard, tânărul a postat un mesaj emoţionant pe Facebook, care a adunat peste 15 mii de aprecieri, sute de comentarii şi peste 200.000 de distribuiri.

"În liceu, am vândut burgeri la McDonald's, ca să-mi pot permite să-mi iau diploma de absolvire. I-am hrănit şi am avut grijă de cei trei fraţi mai mici până când adormeau, iar apoi stăteam până la 4 dimineaţa să-mi fac temele.

Mă îndreptam spre casă printr-o zonă periculoasă a oraşului, pentru că nu îmi permiteam o maşină. Stăteam cu laptopul pe geam în timpul nopţii, pentru a fura wi-fi de la vecinul meu, astfel să-mi pot termina temele. Am fost batjocorit şi mi s-a spus mereu: Din această parte a statului Ohio, doar copiii medicilor şi ai avocaţilor ajung să înveţe la Colegiul Ivy League.

În liceu m-am speriat că laptopul meu s-a stricat, pentru că lucrasem 150 de ore pentru a-mi permite luxul de a-l cumpăra. Am spălat toalete şi am vândut haine, pentru a-mi urma visele şi pentru a putea cunoaşte lumea. De-a lungul vieţii mele, am cerşit şi am implorat pentru orice subvenţie sau bursă. Sunt fiul unui lucrător comercial şi a unui imigrant.

Astăzi, am absolvit Universitatea Harvard!", a fost mesajul emoţionant al tânărului.

Mai multe articole despre:
universitatea harvard Shannon Satonori Lytle