Așa alegi ouăle proaspete pentru masa de Paște!
Fără ouăle pascale n-ar fi masă de sărbătoare. Află cum să le verifici prospețimea și care sunt condițiile care le prelungesc termenul de valabilitate!
Pentru a-ți da seama dacă un ou a expirat sau nu sau cum deosebești un ou deja stricat de unul bun, trebuie doar să-ți folosești simțurile, mai precis văzul și mirosul.
Trebuie să știi, de asemenea, că ouăle pot fi consumate în siguranță chiar și după data înscrisă pe ambalaj. Totuși, cum ne dăm seama de acest lucru? Ouăle care nu au fost ținute în frigider au un termen de valabilitate de la 7 până la 10 zile, în timp ce ouăle păstrate în frigider pot fi consumate într-un termen cuprins între 35 și 40 de zile.

Vopsește numai ouă proaspete!
Iată un truc (testul de plutire) pentru a vedea dacă ouăle de găină ssnt încă proaspete sau trebuie aruncate: umple un pahar cu apă şi pune oul în acesta. Dacă oul s-a scufundat complet, înseamnă că acesta este încă bun pentru a fi consumat.
În cazul în care oul nu se scufundă complet, înseamnă că acesta este încă bun, însă ar trebui consumat cât mai repede. Dacă oul pluteşte în lateralul paharului, înseamnă că acesta este vechi şi trebuie aruncat imediat.

Află cât timp se pot păstra proaspete ouăle AICI