MENIU

95% dintre familiile vulnerabile din România nu pot acoperi nevoile de bază ale copiilor – STUDIU

Sursa foto: Pixabay

În pragul iernii, peste 90% dintre familiile cu venituri mici din România nu au bani nici măcar pentru medicamente, mâncare sau facturi. Concluzia dură apare într-un studiu realizat de asociația Salvați Copiii. În aproape 20% dintre gospodării, pensiile sunt singurele venituri. 

Analiza citată a indicat că jumătate dintre gospodării încearcă să facă economii la utilități și alimente, aspect care riscă să afecteze bunăstarea copiilor.

Conform analizei, majoritatea covârșitoare (95%) a familiilor vulnerabile se află în situația de a nu putea acoperi nevoi de bază, cum ar fi medicamente sau consultații medicale pentru o problemă de sănătate a copilului, alimente sau alte bunuri de strictă necesitate pentru copii, facturile cu utilitățile locuinței (curent electric, gaze, telefonie, internet), cheltuieli legate strict de educația copiilor (transportul copiilor între casă și școală, rechizite, manuale), pe fondul crizei socio-economice.

Datele anchetei realizate de Salvați Copiii România arată că 96% dintre aceste familii au indicat printre sursele de venit transferurile sociale (alocații, indemnizații, burse și ajutoare sociale); pentru mai mult de 1 din 10 gospodării (12%) aceste beneficii reprezintă unica sursă de venit.

De Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, Organizația Salvați Copiii România recomandă autorităților să identifice și să implementeze de urgență măsuri prin care să se asigure că impactul crizei economice nu va fi decontat de copiii care deja se confruntă cu anumiți factori de vulnerabilitate: 41,5% dintre copiii din România, adică 1,5 milioane de copii, sunt afectați de lipsa de venituri ale familiei care să asigure supraviețuirea sau un trai decent, de izolarea socială și educațională, de lipsa de acces la nutriție în acord cu vârsta și nevoile biologice ale copilului și la servicii socio-educaționale și de sănătate de calitate.

Ancheta realizată de Salvați Copiii România în perioada 21 – 31 octombrie 2022, în rândul familiilor beneficiare ale programelor organizației (peste o treime dintre gospodăriile cuprinse în eșantion (38%) au 3 sau mai mulți copii, 8 % având 5 sau mai mulți copii) mai relevă că:

- 19% dintre gospodării primesc sume de bani de la rudele care muncesc în străinătate, iar pentru 5% aceste sume reprezintă unicul venit al familiei (exceptând transferurile sociale). pentru 98% dintre gospodării, cheltuielile s-au majorat.

- Peste o treime din gospodării (34%) se bazează (și) pe venituri din munca ocazională, iar pentru aproape o cincime din eșantion (18%) aceste venituri sunt unica sursă de bani a familiei (exceptând transferurile sociale). Mai mult decât atât, 14% din gospodării se bazează doar pe munca ocazională a unui singur membru al familiei.

În ceea ce privește pensiile, ele se numără printre sursele de venit ale 18% dintre gospodării, pentru 4% reprezentând sursă unică (exceptând celelalte transferuri sociale), iar în cazul a 3% o singură pensie reprezintă unicul venit al familiei.

- Jumătate dintre gospodării încearcă să facă economii la utilități și alimente, aspect care riscă să afecteze bunăstarea copiilor. În același timp, este îngrijorător să observăm că, în contextul socioeconomic actual, și cheltuielile legate de educație și sănătate copiilor sunt diminuate în multe familii pentru a face față valului de scumpiri. În ceea ce privește alte cheltuieli pe care familiile le reduc sau la care renunță, cel mai frecvent indicate sunt vacanțele/activitățile de timp liber și renovarea locuinței.

- În ceea ce privește evoluția veniturilor familiei față de toamna anului trecut (”În comparație cu anul trecut (toamna 2021), în perioada aceasta (toamna 2022), cum sunt veniturile familiei dumneavoastră?”), 2 din 5 gospodării (40%) spun că au venituri mai mici, pentru un procent similar (41%) veniturile sunt la fel, în timp ce doar 18% dintre familiile din eșantion se bucură de venituri majorate.

- Doar 5% dintre gospodăriile vulnerabile nu se află în situația de a nu putea răspunde unor categorii de nevoi esențiale - medicamente sau consultații medicale pentru o problemă de sănătate a copilului/copiilor, alimente sau alte bunuri de strictă necesitate pentru copii, achitarea facturilor cu utilitățile locuinței (curent electric, gaze, telefonie, internet) , cheltuieli legate strict de educația copiilor (transportul copiilor între casă și școală, rechizite, manuale), cheltuieli legate de implicarea copiilor în activități extrașcolare și oferirea de cărți, jocuri sau jucării, îmbrăcăminte/încălțăminte adecvate pentru copii și îmbrăcăminte/încălțăminte adecvate pentru adulții din familie.

- La întrebarea privind evoluția cheltuielilor familiei (”În comparație cu anul trecut (toamna 2021), cum s-au modificat cheltuielile familiei dumneavoastră din luna aceasta (toamna 2022)?”) doar 15 dintre familiile din eșantion (2%) au menționat că nivelul acestor cheltuieli nu ar fi crescut. În schimb, pentru 98% dintre gospodării, cheltuielile s-au majorat.
Analizând răspunsurile la întrebările privind categoriile de cheltuieli care s-au majorat, observăm că cele mai multe gospodării sunt nevoite să cheltuiască mai mult pentru utilități și alimente, urmate de sănătate (medicamente și controale medicale) și educație (transport spre și dinspre școală, rechizite și manuale).

- Pentru a putea face față acestor creșteri semnificative ale costurilor, cele mai multe dintre gospodăriile cuprinse în analiză (92%) se văd nevoite să facă economii semnificative, reducând în mod intenționat cheltuielile familiei pentru bunuri și servicii.

Mai multe articole despre:
familii sarace saracie nevoi de baza