MENIU

9 octombrie – Comemorarea Victimelor Holocaustului din România. Deportarea în Transnistria, ordonată de Antonescu

Astăzi este Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România. Data de 9 octombrie a fost aleasă deoarece în această zi în 1941 a început deportarea evreilor din Bucovina, revenită sub administrația României, condusă la vremea respectivă de către mareșalulu Ion Antonescu. 

Evenimentul a fost marcat deja în diferite orașe, iar Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel a organizat o ceremonie la Memorialul Victimelor Holocaustului în București, potrivit Rador.

Într-un comunicat președintele Klaus Iohannis a transmis un pios omagiu memoriei victimelor uneia dintre cele mai teribile perioade ale istoriei recente. La rândul său, premierul Nicolae Ciucă a transmis că nu trebuie să uităm niciodată că acum 81 de ani a debutat cea mai teribilă crimă produsă împotriva unor oameni nevinovați, pe criterii etnice şi religioase.

Pe 9 octombrie în 1941 a început deportarea unui foarte mare număr de evrei din Suceava și din zonele Rădăuți, Vatra Dornei, Gura Humorului. În total, peste 26.000 de evrei au fost transferați în Transnistria.

Vezi aici Decret-lege nr. 2650 privitor la starea evreilor din România” (8 august 1940).

 

Mai multe articole despre:
holocaust 9 octombrie deportare transnistria