9 martie, sărbătoarea Sfinților 40 de Mucenici
Sfinții 40 de mucenici din Sevastia erau toții ostași în armata romană staționată, în timpul împăratului Liciniu (308-324), în Sevastia Armeniei, și proveneau de fel din zona Asiei Mici (Capadocia). Aceștia făceau parte din Legiunea a XII-a Fulminata și erau nu erau doar romani de origine, ci și greci și armeni.
Numele celor 40 de soldați creștini care au primit moarte martirică sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton și Aglaie.
Conducătorul lor militar se numea Agricola, un aspru luptător împotriva creștinilor. Aflând că un grup de 40 de ostași din subordinea sa a refuzat să se închine idolilor, fiind creștini, le-a ordonat să-și lase credința. În numele celor 40 a răspuns Chirion, cel mai mare în grad dintre ei: "Cum am luptat și am biruit pe vrăjmași, pentru împăratul pământesc, tot așa vom lupta și pentru Împăratul ceresc, împotriva vrăjmașilor Lui".
Refuzând, au fost întemnițați timp de opt zile și bătuți cu pietre, în tot acest timp au fost întăriți în dreapta credință prin puterea lui Dumnezeu.
Pentru că nu a putut să-i convingă să renunțe la credința în Hristos, Agricola a ordonat ca cei 40 de ostași să fie obligați să intre — dezbrăcați — în lacul Sevastia, care era în acea perioada a anului aproape înghețat, unde au rămas o noapte.
La mijlocul nopții, unul dintre ei nu a rezistat și a ieșit din lac dar, intrând în baia calda cu care erau ademeniți cei din lac, a murit.
Petrecându-se însă în aceea noapte mari minuni: cei din lac erau înconjurați de lumină și cununi se pogorau din cer asupra fiecăruia dintre ei, unul dintre ostașii care îi păzeau s-a declarat și el creștin și a intrat în apă.
Pentru că în zori au fost scoși vii din lac, s-a poruncit să li se zdrobească fluierele picioarelor și au fost lăsați să-și dea sufletele, toți martirii au trecut astfel la Domnul. Trupurile lor au fost puse într-un car, ca să fie duse spre ardere și apoi să fie aruncate în lac.
Citeşte continuarea pe AGERPRES.