9 mai - Ziua Europei: Programul evenimentelor organizate de Ziua Europei
Ministerul Afacerilor Externe va organiza o serie de evenimente publice pentru a marca Ziua Europei - o zi în care, mai mult ca oricând, e nevoie să reflectăm asupra conceptului de unitate europeană.
Anul acesta se împlineasc 30 de ani de la momentul în care Consiliul Uniunii Europene a adoptat decizia ca data de 9 mai să fie dedicată sărbătoririi Zilei Europei.
Astfel, pentru a celebra această zi MAE propune câteva acţiuni:
Conferinţa „Ziua Europei – 9 mai 2015” - în prezența ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, a şefei Reprezentanţei Comisiei Europene în România Angela Filote și a Preşedintelui onorific al Clubului de la Veneţia, profesorul Stefano Rolando
“METRO EUROPE”
Staţiile de metrou Eroilor, Izvor, Piaţa Universităţii (pasaj), Piaţa Unirii (tronsoanele 1 și 2), Piaţa Romană, Piaţa Victoriei (tronsoanele 1 şi 2), Grozăveşti, Ştefan cel Mare, Crângaşi, Gara de Nord, Timpuri Noi, Aviatorilor şi Pipera vor fi marcate cu însemne ale statelor membre UE și vor găzdui o serie de activități, de la recitaluri muzicale, la proiecţii de videoclipuri şi spectacole de dansuri tradiţionale.
Standul României va cuprinde o expoziţie de artă populară realizată de MTR, cu tema „Tezaure româneşti din patrimoniul protejat UNESCO”. Aici veţi putea admira ceramică de Horezu (inclusă în patrimoniul cultural imaterial în decembrie 2012) şi scoarţă românească (propusă pentru includerea în patrimoniul cultural imaterial în martie 2015). De asemenea, la standul României vor fi instalate două puncte de informare cu materiale de interes general privind Uniunea Europeană şi cu materiale specifice MAE, de interes pentru cetăţenii români.
„Piaţa Statelor Membre UE” – cu participarea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu
La acest proiect iau parte: Austria, Belgia, Croaţia, Cipru, Cehia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Lituania, Malta, Olanda, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, precum şi Biroul de Informare al Parlamentului European şi Reprezentanţa Comisiei Europene în România.
Acţiunile sunt organizate de MAE în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti – Centrul de proiecte şi Programe educaţionale şi sportive pentru copii şi tineret şi în colaborare cu Ministerul Fondurilor Europene, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, A.N.P.C.P.P.S.R (Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România), Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Biroul Parlamentului European (BIPE) şi Ambasadele statelor membre UE la Bucureşti.