80% dintre agresorii sexuali ai minorilor din România sunt membrii familiei. Statistică OFICIALĂ
Statistică îngrijorătoare privind agresiunile sexuale asupra minorilor din România: în 4 din 5 cazuri, agresorii sunt chiar membrii familiei. Datele au fost prezentate de autoritățile care au implementat campania „Atingeri nedorite”, al cărei scop este tocmai acela de a încuraja raportarea unor astfel de situații.
Numărul sesizărilor privind infracţiunile de agresiune sexuală asupra unui minor au crescut cu aproximativ 30%, pe perioada implementării campaniei naţionale de prevenire a agresiunii sexuale asupra minorilor „Atingeri nedorite”, derulată în perioada16 noiembrie 2021 - 31 mai 2022 de către Poliţia Română şi Asociaţia Telefonul Copilului, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România.
„În urma cazurilor înregistrate de Asociaţia Telefonul Copilului, în perioada noiembrie 2021 – mai 2022, 86,5% dintre victimele abuzului sexual au fost fete si 13,5% băieţi.
Aproximativ 75% dintre copiii supuşi agresiunii sexuale au provenit din familii nucleare, iar 15% dintre aceştia din familii monoparentale, respectiv familii extinse. Agresorii copiilor au fost: 29,8% unul dintre părinţi sau concubinul/concubina unuia dintre părinţi, 49,3% alţi membri ai familiei extinse, 20,9% persoane necunoscute.
În doar 15% dintre cazurile înregistrate, situaţia era cunoscută de către o altă persoană (părinţi, familia extinsă, prieteni), acestea având loc în urmă cu mult timp, cu caracter continuu”, se arată într-un comunicat dat publicităţii vineri de Poliţia Română și citat de news.ro.
MAI MULT DE JUMĂTATE DINTRE VICTIME SUNT MINORE
Conform sursei citate, în 53,2% dintre cazurile înregistrate la Telefonul Copilului 116111, solicitanţii au fost minori, iar în 46,8%, solicitanţii au fost persoane adulte - vecini, cunoştinţe sau membri ai familiei extinse.
În situaţiile în care solicitantul a fost minor, acesta a beneficiat de consiliere psihologică, în vederea reechilibrării emoţionale, prevenirea agresiunii sexuale, informare cu privire la campanie, solicitările de intervenţie fiind efectuate preponderent de către adulţi.
Campania „Atingeri nedorite” a inclus 2.000 de activităţi preventive desfăşurate la nivel naţional, în cadrul cărora 40.450 de copii şi 10.000 de adulţi au primit informaţii al căror scop a fost creşterea gradului de informare al minorilor şi cadrelor didactice asupra acestui tip de abuz şi responsabilizarea specialiştilor din structurile de asistenţă socială asupra consecinţelor abuzurilor sexuale, dar şi responsabilizarea adulţilor cu privire la infracţiunile de natură sexuală ale căror victime sunt copiii.
„Campania Atingeri Nedorite şi-a atins obiectivul. Şi nu o spunem noi, poliţiştii, ci o spun cifrele. Din analiza infracţiunilor de agresiune sexuală cu victime minori realizată la nivelul Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, a rezultat faptul că majoritatea acestora au fost săvârşite de autori cunoscuţi, multe fiind comise în mediul familial. Prin mesajele transmise, am reuşit să convingem adulţii care cunoşteau cazuri de agresiune sexuală asupra unor minori să vină şi să raporteze, iar acest lucru ne motivează să continuăm activitatea pe această linie. Au fost situaţii în care victimele au fost agresate în mod repetat de acelaşi autor, ani la rând, până când au luat decizia de a sesiza”, a declarat directorul Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, comisarul-şef de poliţie Sorin Stănică.
VÂRSTA VICTIMELOR AGRESIUNILOR SEXUALE ESTE DIN CE ÎN CE MAI MICĂ
Oficialii Asociaţiei Telefonul Copilului atrag atenţia asupra scăderii vârstei victimelor minore. „Copiii victime ale agresiunii sexuale au nevoie de mult curaj ca să vorbească despre abuzurile la care au fost supuşi, cu atât mai mult cu cât constatăm cu îngrijorare tendinţa de scădere a vârstei victimelor, în peste 75% dintre cazurile înregistrate la Telefonul Copilului 116111 acestea având vârste cuprinse intre 6 si 12 ani. Atunci când avem mai multe voci curajoase care se exprimă, atât victime, cât şi persoane care cunosc astfel de cazuri, putem să începem să generăm o schimbare la nivelul percepţiilor greşite, tendinţei de a judeca si stigmatizării, de care victimele suferă atât de mult. Iar campania Atingeri Nedorite a contribuit semnificativ la concretizarea unui pas important în acest proces de schimbare”, a declarat directorul executiv al Asociaţiei Telefonul Copilului, Cătălina Surcel.
Mai multe articole despre:
agresori sexuali
agresiune sexuala familie
membri ai familie
familie tradiționala