MENIU

Lotul poliţiştilor de la Rutieră, anchetaţi pentru mușamalizarea unui accident, în libertate

Opt poliţişti, printre care şi adjuctul şefului Poliţiei Rutiere, Daniel Piştea, au fost audiaţi toată noaptea, după ce au fost reţinuţi pentru că ar fi încercat să muşamalizeze un accident care a avut loc în urmă cu câteva săptămâni. UPDATE: Lotul poliţiştilor de la Rutieră, anchetaţi pentru mușamalizarea unui accident, au fost lăsaţi în libertate.

UPDATE: Judecătoria Sectorului 1 a decis sâmbătă să respingă propunerea procurorilor de arestare preventivă pentru 30 de zile a lui Daniel Piştea, directorul adjunct al Brigăzii de Poliţie Rutieră Bucureşti, şi a altor 7 poliţişti.

Potrivit unor surse, femeia rănită în accident a fost dusă la spital, iar medicilor li s-a spus că ar fi fost vorba despre un accident de muncă, nu despre unul rutier. Victima a fost operată, iar când starea ei s-a ameliorat ar fi depus plângere la Parchet împotriva poliţiştilor.

Şapte dintre ei sunt acuzaţi acum de favorizarea infractorului şi de fals în acte, iar cel care ar fi provocat accidentul e acuzat şi de părăsirea locului faptei şi de instigare la fals.

În acest caz ar fi implicaţi şi doi medici, care sunt acuzaţi de abuz în serviciu şi favorizarea infractorului.

Mai multe articole despre:
poliţişti accident arestare victimă