8 ani de închisoare pentru Serghei Taraskin, autointitulat "președinte al URSS". Ce se știe despre ORGANIZAȚIA pe care a condus-o
Scandalul legat de numele lui Serghei Taraskin - fondatorul organizaţiei extremiste (URSS) - se încheie cu o condamnare. Un tribunal din Moscova a decis să-l condamne pe Taraskin la opt ani de închisoare în dosarul în care este cercetat după ce s-a declarat "preşedinte al URSS", în 2010. Bărbatul se afla în arest la domiciliu din noiembrie 2020.
Dentist de profesie, Serghei Taraskin susţinea că Uniunea Sovietică încă mai există şi că actul fundamental al Rusiei (Constituția - n.r.) nu este un document valid, motiv pentru care legile în vigoare pot fi încălcate, relatează Music News First.
Afirmațiile scandaloase au "prins" însă la public, astfel că, în scurt timp, Taraskin a început să-şi facă adepţi pe diverse reţele sociale cărora le-a prezentat "regulamentele" de funcţionare ale organizaţiei sale.
Justiția rusă nu a stat nici ea deoparte, aceasta declarând organizația sa ca fiind una extremistă, în 2019.
Mai multe articole despre:
serghei taraskin
urss
fondatorul organizatiei extremiste urss
rusia
condamnare taraskin
justitie rusia