MENIU

7 pacienți Covid -19 care au decedat în ultimele 24 de ore nu aveau comorbidități

7 pacienți decedați din cauza Covid-19 în ultimele 24 de ore nu aveau comorbidități

Autoritățile sanitare au anunțat că, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 39 de decese provocate de infecția cu noul coronavirus. La șapte dintre acestea nu s-au înregistrat comorbidități.

De la începutul epidemiei, în România au fost confirmate 3.578 de decese și 86.785 de cazuri de Covid-19. Numărul pacienților în stare gravă internați la ATI a ajuns la 492. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 14.670 de teste, dintre care 6.766 la cerere.

Potrivit celui mai recent raport săptămânat al INSP, 79,8% din totalul deceselor au fost la persoane de peste 60 ani, iar 59,7% - la bărbaţi. 94,8% din decesele cauzate de noul coronavirus aveau cel puţin o comorbiditate asociată: afecţiuni cardiovasculare, neurologice, renale, pulmonare, diabet, obezitate, neoplasm. Cele mai multe îmbolnăviri (23%) au fost la categoria de vârstă 40-49 de ani, urmată de categoria 50-59 de ani (21%). Grupele de vârstă cel mai puţin afectate de noul coronavirus rămân 0-9 ani (2,5%), 10-19 ani (4%), peste 80 de ani (aproape 6%), 70-79 ani (7,5%) și 20-29 ani (8%).

Mai multe articole despre:
decese covid-19 comorbiditati