MENIU

643 de copii, internați în spitalele din țară, 7 dintre ei la ATI: Care este situația paturilor la nivel național

ATI/ Profimedia
ATI/ Profimedia

În data de 25 ianuarie 2022, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1.833 paturi de ATI destinate pacienților COVID-19, dintre care, 453 în București. La nivelul întregii țări sunt ocupate 650 paturi ATI COVID-19, anunță Ministerul Sănătății, în informarea zilnică. 

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 7.094, cu 724 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 650 de persoane, cu 21 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 650 de pacienți internați la ATI, 560 sunt nevaccinați, anunță și Grupul de Comunicare Strategică (GCS), în bilanțul zilnic de la ora 13:00.

Potrivit sursei citate, din totalul pacienților internați, 643 sunt minori, 636 fiind internați în secții, cu 23 mai mult decât în ziua anterioară și 7 la ATI, cu similar cu ziua anterioară.