MENIU

60 de imigranţi ilegali, prinşi în România în apropiere de frontiera cu Serbia

60 de imigranţi au fost prinşi azi noapte în timp ce încercau să intre în România din Serbia. Ei au fost reperaţi de autorităţi pe un câmp în apropiere de frontieră, în zona Comloşu Mic din judeţul Timiş. Imigranţii le-au declarat oamenilor legii că veneau din Pakistan şi Irak. 

Un grup de 60 de imigranţi, toţi de sex masculin, au fost prinşi în timp ce intrau în România prin punctul de frontieră Lunga.

Cei 60 de imigranţi au intrat ilegal în Romania, din Serbia, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 1:45. Din primele informaţii reiese că toţi imigranţii sunt de sex masculin şi au vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani.

Aceştia au intrat în ţară fără familii şi provin din ţări precum Pakistan, Afganistan, Irak, Somalia sau Maroc. Cei 60 de imigranţi au fost transportaţi cu două autocare la sediul poliţiei de frontieră din Jimbolia, spaţiu ce permite procesarea persoanelor în siguranţă.

Momentan toţi refugiaţii sunt adăpostiţi într-o clădire ce dispune de toate facilităţile şi sunt păziţi de jandarmi pentru a evita orice fel de incidente.

Autorităţile române discută în acest moment cu cele din Serbia pentru a se stabili traseul imigranţilor, iar dispozitivul de întărire a supravegherii la frontieră a fost întărit.

Mai multe articole despre:
România Siria imigranţi graniţă