55.000 de elevi cu vârste între 16 şi 18 ani s-au imunizat anti-COVID-19 - ANUNȚUL făcut de ministrul Educației
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunțat, astăzi, că un număr de 55.000 de elevi cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani s-au imunizat anti-COVID.
Astfel, potrivit ministruluim, împotriva noului coronavirus au fost vaccinaţi 13.000 de elevi cu vârsta de 16 ani, 17.000 cu vârsta de 17 ani şi 25.000 cu vârsta de 18 ani.
Cu doar o zi în urmă, coordonatorul Campaniei Naționale de Vaccinare Anticovid, medicul militar Valeriu Gheorghiță, anunța că maratonul vaccinării la copii va fi organizat chiar de ziua lor, respectiv pe 1 iunie.
Gheorghiță a precizat că, dacă Agenția Europeană a Medicamentului va autoriza serul de la Pfizer și pentru copiii mai mici de 16 ani, campania de imunizare se va extinde în cadrul evenimentului.
”Intenționăm să organizăm, în perioada 31 mai - 1 iunie, un maraton la nivel național pentru vaccinarea copiilor din grupa de vârstă 16-18 ani. Dacă, până la acel moment, vom avea și autorizarea pentru grupa de vârstă 12-15 ani, avem în plan această activitate de vaccinare. Ne-am dori să funcționeze neîntrerupt cel puțin 24 de ore încât să dăm posibilitatea unui număr cât mai mare de tineri, adolescenți, copii să se poată prezenta în centrele de vaccinare, evident însoțiți de un aparținător”, a spus medicul militar.
Agenția Europeană a Medicamentului ar putea autoriza vaccinul pentru copiii de peste 12 ani până la finalul lunii mai, a mai precizat Gheorghiță. Detalii sunt disponibile AICI.