5 milioane de pensionari din România, la mâna Coaliției - Cu cât cresc pensiile din 2023 - Ultimele scenarii de la Guvern
Patru milioane de pensionari așteaptă cu sufletul la gură decizia Guvernului. Un milion de vârstnici trăiesc cu 30 de lei pe zi. Majorarea pensiilor i-ar putea ajuta să țină pasul cu majorarea prețurilor. Minimum 10 la sută, maximum 16 % ar putea primi în plus de la 1 ianuarie anul viitor. Liderii Coaliției fac în prezent calcule și caută bani care să acopere creșterea pensiilor din România.
Cinci milioane de pensionari sunt în România, iar pensia medie este de aproximativ 1.700 de lei. Însă un milion dintre pensionarii români trăiesc cu pensia minimă, care ajunge la 1.000 de lei.
Cinci milioane de pensionari mai au de așteptat aproape o lună până la decizia Guvernului. În această perioadă, partidele din coaliția guvernamentală avansează creșteri diferite ale pensiilor de la 1 ianuarie 2023.
5 MILIOANE DE SENIORI AȘTEAPTĂ MAJORAREA PENSIILOR
aprox. 1 milion de pensionari trăiesc cu 1.000 de lei/lună
pensia medie: aprox. 1.700 de lei
Sursa: Realitatea PLUS
Guvernanții fac calcule și au avansat mai multe procente. Liderii Coaliției PNL-PSD-UDMR nu au căzut încă de acord asupra procentului de majorare a pensiilor.
În prezent, punctul de pensie este de 1.586 de lei.
Prima majorare vehiculată în spațiul public a fost de 10%. Aceasta ar aduce pensionarilor aproximativ 158 de lei în plus la pensie.
Dacă se merge pe ultima variantă anunțată de PSD, 11,9%, ar însemna o majorare a punctulu ide pensi cu aproximativ 188 de lei.
În același timp, președintele Klaus Iohannis și liderii PNL propun o majorare a pensiilor care să țină cont de creșterea inflației. Dacă punctul de pensie s-ar majora cu 15%, pensionarii ar primi in plus 237 de lei, iar în cazul unei creșteri de 16 %, ar mai avea în buzunar încă o sumă de peste 250 de lei la pensie.
CU CÂT VOR GUVERNANȚII SĂ CREASCĂ PENSIILE. SCENARII
valoarea punctului de pensie, în prezent: 1.586 de lei
+ 10% = 158 de lei
+ 11,9% = 188 de lei
+ 15% = 237 de lei
+ 16% = 253 de lei
Sursa: Realitatea PLUS
Pensionarii mai au însă de așteptat, pentru că Guvernul va veni cu o soluție abia la mijlocul lunii noiembrie.
În prezent sunt făcute calcule pentru creșterea pensiilor, iar o decizie fermă din partea guvernanților pentru soarta pensionarilor din România este așteptată după ce pe masa Executivului ajunge legea bugetului pe anul 2023.