5 membri ai lumii interlope prahovene, REȚINUȚI după razia de amploare de miercuri: ce ACUZAȚII le sunt aduse
Poliţiştii prahoveni au reţinut, miercuri seară, cinci persoane – membri ai lumii interlope din judeţ – care în luna ianuarie a acestui an s-au bătut cu cuţitele pe stradă, unul dintre ei având nevoie de aproximativ o lună de îngrijiri medicale. În urma scandalului, niciunul dintre cei implicaţi nu a depus plângere penală, dosarul fiind deschis abia după ce poliţiştii s-au autosesizat din oficiu. Printre cei reținuți se numără și victima bătăii, bărbatul fiind acuzat de favorizarea făptuitorului, pentru că a încercat să îngreuneze ancheta.
Reamintim că razii de amploare au avut loc, mierucir, în mai multe cartiere din Ploiești. Forțele de ordine au descins la 12 domicilii, la indivizi suspectați că fac parte dintr-un grup infracțional. Ei sunt cercetați pentru infracțiuni precum tâlhărie calificată, tulburarea ordinii și liniștii publice și favorizarea infractorului. Printre aceștia s-ar fi aflat și Nicolae Gălățeanu, interlopul arestat anul trecut după ce și-a uitat borseta într-un magazin din București în care își ascundea pistolul. Alături de el ar mai fi fost și Marcel Dobre, amandoi au legături cu clanul Ștoacă, recunoscut pentru traficul de heroină din Capitală.
În urma celor 12 percheziții, au fost ridicate mai multe telefoane mobile, un pistol neletal, 5 cuțite, 3 săbii, un baston electroșoc și alte obiecte folosite la activitatea infracțională.
În cadrul raziei, polițiștii au acționat în filtre rutiere, verificând astfel peste 80 de autovehicule, fiind legitimate și 96 de persoane.
În cadrul activităților, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, conform O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, în valoare de aproximativ 3.900 de lei.
Totodată, au fost reținute două permise de conducere și retrase două certificate de înmatriculare.
Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab” Ploiești.
Potrivit unor surse judiciare, printre cei vizați sunt Nicolae Gălățeanu, zis Rașpa, și Marcel Dobre, zis Marcel Spoitoru. Cei doi ar avea legături cu clanul Ștoacă.
Cine este Nicolae Gălățeanu, zis Rașpa
Interlopul Raşpa a fost arestat, în vara anului trecut, după ce şi-a uitat borseta într-un mall din Bucureşti. Polițiștii au descoperit în ea o armă letală și muniție.
Inițial nu a recunoscut că arma ar fi a lui însă după ce a fost pus în fața imaginilor de pe camerele de supraveghere nu a mai avut de ales.
”În data de 22 iunie 2021, polițiști din cadrul Direcției Generale de Politie a Municipiului București - Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au reținut un bărbat de 36 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, în modalitatea deținerii și portului fară drept a unei arme letale.
În fapt, în ziua de 22.06.2021, în jurul orei 16.00, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase a fost sesizat prin sistemul 112 de către un angajat din cadrul unui complex comercial cu privire la faptul că într-o cabina de proba a fost găsită o geantă în care se afla un pistol.
Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat că arma este una de tip letal, un pistol cu glonț, iar în aceeași geantă se afla și un încărcător cu 8 cartușe”, a transmis Poliția Capitalei.