MENIU

5 afecţiuni pe care sexul le poate vindeca sau preveni

Nimeni nu poate nega faptul că sexul poate face minuni pentru corp sau starea ta emoţională. În plus, acesta îţi poate îmbunătăţi instant starea de spirit prin combaterea anxietăţii şi reducerea nivelului de stres. Astfel, sexul nu are doar beneficii asupra relaţiei de cuplu, ci şi asupra stării de  sănătate.

Iată cinci afecţiuni care pot fi vindecate sau prevenite prin sex, potrivit CSID.

1. Durerile de cap

Dată viitoare când ai o migrenă sau o durere îngrozitoare de cap, încearcă să renunţi la pastile şi să apelezi la partenerul tău. Potrivit unui studiu publicat în  jurnalul "Cephalagia", activitatea sexuală în timpul unei migrene ajută la ameliorarea durerii. Pentru a demonstra acest lucru, cercetătorii Departamentului de  Neurologie din cadrul Universităţii din Münster, Germania, au trimis un chestionar către 1.000 de pacienţi care se confruntau cu cefalee de tip cluster (în ciorchine)  sau migrene. Potrivit studiului, 60% din pacienţii care sufereau de migrene au raportat un nivel ameliorat al simptomeleor în timpul sexului. Pe de altă parte, 91% din cei cu cefalee au raportat o ameliorarea moderată sau completă a durerii.

2. Răceli şi gripă

În mod surprinzător, niciun un medic nu prescrie acest antidot în timpul sezonului răcelilor şi al gripei. Un studiu din 2009 realizat de către Carl Charnetski şi Frank Brennan din cadrul Universităţii Wilkes  din Pennsylvania confirmă beneficiile sexului în această privinţă. Cercetătorii au descoperit că studenţii care făceau sex o dată sau de două pe săptămâna aveau un nivel mai crescut de imunoglobulină A (IgA), mai precis înregistrau o creştere de 30% în ceea ce priveşte acest anticorp,  care reprezintă prima linie de apărare a organismului împotriva răcelii şi a gripei.

3. Scade riscul cancerului de prostată

Bărbaţii care ejaculează frecvent (de cel puţin 21 de ori pe lună) sunt mai puţin predispuşi la cancerul de prostată, potrivit unui studiu publicat în Jurnalul Asociaţiei Medicale Americane. Practic, nu ai nevoie neapărat de un partner pentru a avea parte de aceste beneficii, deoarece actul sexual, poluţiile nocturne sau  masturbarea au fost toate luate în considerare. În concluzie, bărbaţii care au orgasm frecvent, prin oricare din activităţile menţionate, pot avea un risc mai scăzut  de a dezvolta cancer de prostată (deşi există o serie de alţi factori care influenţează acest risc).

4. Scade riscul bolilor cardiovasculare

Sexul nu ajută doar la prevenirea cancerului de prostată, o serie de studii demonstrând că acesta poate reduce riscul de accident cardiovascular sau a altor boli de inima la bărbaţi. Potrivit unui studiu, bărbaţi care fac sex doar o dată pe lună sau deloc, sunt cu 45% mai predispuşi să dezvolte o boală cardiovasculară faţă de bărbaţii mai activi sexuali. Studiul indică faptul că bărbaţii care au o stare de sănătate bună şi un nivel crescut al libidoului, fac mai mult sex, lucru care ajută la menţinerea unui sistem cardiovascular sănătos.

5. Ajută la eliminarea pietrelor de la rinichi

Cercetătorii au descoperit că o anumită metodă de a elimina pietrele de la rinichi, un material dur, mineral cristalin format în rinichi sau în tractul urinar, implică un climax sexual. Astfel, sexul îi poate ajută pe bărbaţi să elimine pietrele la rinichi. Potrivit unui studiu publicat în jurnalul "Urology" şi realizat de către cercetătorii de la Spitalul din Ankara (Turcia), sexul de cel puţin trei sau patru ori pe săptămâna poate ajută la "eliminarea spontană a pietrelor de la rinichi prin tractul urinar".

Mai multe articole despre:
sex afecţiuni