488 de cadre medicale şi auxiliare din județul Suceava, infectate cu COVID-19
Situația infectării cu COVID-19 a cadrelor medicale din județul Suceava este cu adevărat alarmantă. Dovada o fac cifrele date publicității astăzi, potrivit cărora nu mai puțin de 488 de cadre medicale şi auxiliare au fost confirmate cu COVID-19 de la începutul evoluţiei noului coronavirus şi până pe 5 aprilie. Dintre acestea, 375 sunt de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, două de la Spitalul Municipal Rădăuţi, 44 de la Spitalul Municipal Fălticeni şi 67 de la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc.
Manuela Trifan, directorul DSPJ Suceava, a precizat că, în prezent, în laboratorul de biologie moleculară de la SJU Suceava se efectuează analizele pentru diagnosticarea COVID-19, pentru probele recoltate în această unitate de la personalul medical şi de la pacienţi, restul probelor recoltate din judeţ fiind trimise pentru analize în laboratoare din alte judeţe.
''Se lucrează 100 de teste pe zi, dar pe măsură ce trec zilele, în judeţul Suceava va creşte capacitatea de testare", a spus Trifan, citată de Agerpres.
Potrivit oficialului DSPJ, în perioada următoare va fi testat personalul de la spitalele din Vatra Dornei şi Gura Humorului.
Amploarea cu care s-a răspândit epidemia de coronavirus în rândul personalului medical din suceava pare să fi determinat autoritățile să achiziţioneze un sistem de detectare moleculară pentru COVID-19, care va ajunge şi va fi instalat în laboratorul instituţiei în zilele următoare. Analizele testelor pentru diagnosticarea infecţiei cu COVID-19 se vor efectua cu personalul medical al acestui laborator, a mai spus Trifan.
O altă măsură luată de autoritățile locale a vizat contactarea reprezentanţilor DSVSA Suceava, care au în dotare un aparat RT-PCR cu o capacitate de analiză de 50 de teste pe zi, pentru a vedea în ce măsură pot sprijini activitatea de analiză a testelor pentru COVID-19.