450 milioane de euro acordaţi României pentru Programul de Dezvoltare Rurală
Banca Europeană pentru Investiţii acordă României un împrumut de 450 milioane euro pentru a finanţa contribuţia naţională la punerea în aplicare a Programului de Dezvoltare Rurală (PNDR), alături de ajutoarele nerambursabile de la fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală pentru perioada 2014-202.
Împrumutul a fost aprobat cu ocazia reuniunii Consiliului de Administraţie al BEI, care are loc la Bucureşti.
"Banca Europeană de Investiţii a avut şi are un rol foarte important privind dezvoltarea economică în România. Sunt foarte multe proiecte, sume importante acordate României, iar împrumutul de azi, de aproximativ 450 milioane euro, este o finanţare importantă pentru sectorul rural din România. Este a şasea finanţare de acest tip. Îmi aduc aminte că acum 10 ani am semnat un prim acord pentru cadrul de finanţare de aproape un miliard de euro. Este important felul în care România trebuie să schimbe abordarea privind implementarea şi derularea acestor contracte. Trebuie să insistăm foarte mult pe modul în care se derulează proiectele, modul în care se urmăreşte zi de zi, lună de lună, derularea unor proiecte, pentru ca banii să fie folosiţi la timp", a declarat, cu ocazia semnării acordului de împrumut, ministrul Finanţelor Publice.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va fi promotorul proiectului, iar beneficiarii finali ai împrumutului vor fi entităţi publice şi private. Aceasta este a doua operaţiune a BEI care sprijină dezvoltarea rurală în România. Operaţiunea anterioară, în valoare de 300 milioane euro, care a sprijinit PNDR 2007-2013, a fost finalizată, de plăţile din cadrul acesteia beneficiind circa 900 de proiecte de infrastructură rurală, 4.000 de fermieri şi IMM-uri din domeniul industriei agroalimentare şi din sectorul forestier.