MENIU

44 de persoane, evacuate dintr-un bloc din Găești, din cauza unui incendiu! 8 oameni au primit îngrijiri la fața locului: alte două persoane, transportate la spital

Incendiu - imagine cu notă sugestivă

Locatarii unui bloc din oraşul dâmboviţean Găeşti au fost evacuaţi de urgență, sâmbătă seară, după ce un incendiu a cuprins un tablou electric amplasat pe casa scării imobilului. Opt persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar două au fost transportate la spital.

În total, 44 de locatari au fost evacuaţi din blocul unde a izbucnit incendiul, transmite Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa.

Potrivit informațiilor existente, incendiul a cuprins tabloul electric aflat la parterul blocului de pe strada Unirii din oraşul Găeşti. 

La fața locului au intervenit pompierii de la Detaşamentul Găeşti cu 3 autospeciale de stingere, mai multe ambulanţe SMURD, dar şi o autospecială pentru intervenţie şi salvare de la înălţimi.
Mai multe articole despre:
incendiu bloc gaesti locatari evacuati