MENIU

40 de grade în unitatea mobilă de la SJU Ploiești. Pacienții Covid-19, transferați de urgență la alte spitale

40 de grade în unitatea mobilă de la SJU Ploiești

Pacienții Covid-19 tratați în unitatea mobilă amplasată în curtea Spitalului Județean de Urgență Ploiești au fost mutați de urgență la alte unități sanitare, după ce sistemul de climatizare s-a stricat, iar temperatura a crescut la 40 de grade.

Defecțiunea la sistemul de climatizare a unității mobile a apărut duminică. La câteva ore după ce problema a fost rezolvată de echipa tehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență, sistemul a cedat din nou. Pentru că temperatura a ajuns la 40 de grade, activitatea medicală nu a mai putut continua.

”Vă dați seama că erau 40 de grade acolo. Este o cutie metalică. Nu se mai putea intra. Cei opt pacienți care prezentau forme medii de boală au fost transferați la Câmpina, la spitalul CF din Ploiești și la alte spitale din țară unde s-au mai găsit locuri libere”, a declarat directorul medical al SJU Ploiești, Sebastian Toma, citat de Adevărul.

Acesta a precizat că unitatea mobilă va redeveni funcțională cel mai probabil în câteva zile. În prezent, în județul Prahova nu mai sunt locuri libere la secțiile de Anestezie Terapie Intensivă unde sunt tratați bolnavii cu forme medii și severe de Covid-19.