40 de ani de la cutremurul din '77. Povestea cascadorului care a învins moartea
Toma Caragiu, Alexandru Bocăneţ şi Doina Badea sunt artişti care şi-au pierdut viaţa la 4 martie 1977. Acum 40 de ani, cutremurul de 7 grade pe scara Richter a ucis 1.570 de români. Pentru România, aceea a fost vinerea neagră.
Pentru Bucureşti, dezastrul a fost unul de neimaginat. Aproape pe toate marile bulevarde vedeai mormane de beton. Sub ele, destine strivite. Unii au avut zile de la Dumnezeu. Au fost găsiţi în viaţă chiar şi după trei zile. Un grup de cascadori care făceau figuraţie în filme au fost aduşi în Capitală pentru a căuta victimele cutremurului. A fost o cursă pe viaţă şi pe moarte. Aşa îşi aminteşte unul dintre salvatori.
Vasile Popa,"Ţeavă", aşa cum îl cunoaşte lumea, a jucat în peste 200 de filme şi a fost mâna dreaptă a regizorului Sergiu Nicolaescu. Cel mai greu rol a fost, însă, cel care a început în seara de 4 martie 1977. Părea că nu se mai sfârşeşte. Un rol în care actorii şi personajele erau unele şi aceleaşi. Atunci a fost momentul când şi-a dat seama că viaţa bate fimul.
"Când am ajuns aici, era numai moloz. Morţi pe jos, pe acolo, pe unde căzuse, pe unde i-a prins. Blocul asta era... etajul 4, 5 era pe la subsol. A trebuit să ne urcăm sus pe el, că nu puteam altfel ca să putem s-o luăm de sus spre jos că nu puteai, n-aveai cum să...ne-am urcat cu macaralele. Erau oamenii morţi înăuntru. Îi găseam aşa cum i-a prins. Îi găseam în câte un colţ. Ce şansă poţi să ai? Să-l găsşti în colţul ăla... un perete să nu se desfacă? Uite aşa, la 90 de grade şi să rămână aşa. Acolo îi găseam, pe metrul ăla. Care mai băteau. Că băteau cu picioarele. Trebuia să fie o linişte deplină ca să auzi înăuntru. Că ei când găseau un şifonier sau o bucată de lemn, băteau cu pumnul, cu mâinile, cu picioarele. Când am ajuns jos, nu ştiai în ce parte să te duci. Ce să vă spun... nu e... n-ai cum să... este groaznic!", a povestit Vasile Popa.
Din blocul SCALA nu a mai rămas nimic. Doar fotografiile vechi sunt cele care refac arhitectura imobilului de pe Bulevardul Magheru.
"L-am văzut pe şeful cofetăriei, laboratorului de acolo, era căzut, mort, cu faţa în jos. A fost groaznic!", a spus salvatorul de la cutremurul din '77.
"Vai de mine, de câte ori am vrut să fug, să văd pe unde ies, dar nu se putea!", a mai spus el.
Fizic ar fi plecat demult, dar conştiinţa a fost cea care l-a ţinut în putere. Şi prietenia ce-l lega de marii actori şi regizori cu care împărţise platourile de filmare. Doi dintre ei: Alexandru Bocăneţ şi Toma Caragiu. Până în ulitma clipă a sperat că-i va găsi în viaţă. De data aceasta, replica a venit mult prea târziu. Blocul care se afla lângă cel în care locuia Toma Caragiu s-a prăbuşit fix peste imobilul său.
Un material realizat de:
reporter: Andreea Dăscălescu
operatori: Călin Buda, Daniel Ioniţă
montaj: Beatrice Mihalache