4 tulpini de coronavirus în România! DELTA crește RAPID: 450 de cazuri și 24 decese. HARTA focarelor - DOCUMENT
Noile tulpini de coronavirus, din ce în ce mai larg răspândite în România. O arată ultimele date oficiale publicate de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Rata de confirmare cu cele patru variante ce produc îngrijorare a urcat la 78% în ultima săptămână. În ultimele două săptămâni, numărul infectărilor cu varianta Delta, răspunzătoare de al 4-lea val în România a ajuns la 450, confirmate doar din probele secvențiate, iar 24 de persoane au murit, trei dintre acestea în ultima săptămână. În același timp, cele mai multe cazuri confirmate în țara noastră sunt tot cu tulpina Alpha, aproape 1.700.
Până pe 22 august au fost confirmate 2.182 cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare (VOC). Cele mai multe au fost infecții cu tulpina britanică - Alpha, iar pe al doilea loc se află cele determinate de varianta Delta (indiană), potrivit raportului INSP.
Alpha – fosta variantă britanică B.1.1.7 – 1.698 cazuri
Beta – fosta variantă sud-africană B.1.351 – 11 cazuri
Gamma – fosta variantă braziliană P.1 – 23 cazuri și 3 decese
Delta – fosta variantă indiană B.1.617.2 – 450 cazuri și 24 decese.
VARIANTA DELTA în ROMÂNIA - 450 de CAZURI și 24 de DECESE
INSP precizează că „actualul profil de evoluție a epidemiei este determinat de transmiterea variantei Delta”.
„În acest moment nu există evidențe de transmitere comunitară susținută, la nivel național, a variantei Delta. Cu toate acestea, în ciuda limitărilor (variabilitatea numărului de probe secvențiate de la o săptămână la alta și secvențierea cu precădere a unor probe selectate dintre cele pozitive la RT-PCR specific de variantă), observarea datelor colectate pentru cazurile cu probe secvențiate, cuplată cu rata de creștere a numărului de cazuri, arată că actualul profil de evoluție a epidemiei este determinat de transmiterea variantei Delta”, se mai spune în raportul INSP.
O mențiune în acest sens a făcut și coordonatorul CNCAV, medicul militar Valeriu Gheorghiță. Acesta a precizat că „putem să susținem că varianta Delta a devenit dominantă la nivel național de la 50% cazuri fără legătură epidemiologică”. Până la data de 22 august 2021, doar 36,4% din cazuri (164) se află în focare, dintre care majoritatea sunt familiale, în 23 de județe din țară.
În același timp, dintre cele 450 cazuri confirmate cu varianta Delta, 94 (20,9%) fuseseră vaccinate: 4 incomplet și 90 complet vaccinate (20% din total).
Principalele FOCARE Delta de coronavirus din România - HARTA
Evoluția săptămânală a proporției cazurilor confirmate cu varianta Delta din numărul total de cazuri confirmate cu VOC are un trend crescător, de la o valoare de 1,5% în săptămâna 21, la 20,6% în săptămâna 33. Cele mai multe cazuri de infectare cu varianta Delta au fost raportate în județul Iași și în București. De asemenea, peste 36% din focarele principale Delta se dezvoltă în familii, mai arată raportul INSP, ce poate fi consultat AICI.
Tulpina Delta s-a extins în București și 35 de județe. Cele mai multe infectări au fost depistate până acum în București – 78, Ilfov – 54, Iași – 46.
Până la data de 22 august 2021 au fost confirmate 450 cazuri cu varianta Delta:
- 36,4% (164 cazuri) se află în 86 focare, dintre care 75 familiale (122 cazuri) și 11 de colectivitate (42 cazuri), din 23 județe: Alba (1), Argeș (5), Bacău (5), Brașov (2), Brăila (1), Botoșani (1), Buzău (2), Călărași (9), Cluj (5), Constanța (2), Covasna (1), Dâmbovița (3), Dolj (5), Giurgiu (1), Ilfov (6), Iași (14), Maramureș (1), Olt (1), Prahova (1), Teleorman (4), Timiș (2), Tulcea (1), Vrancea (1) și mun.București (12).
Dintre cazurile din focare, pentru 18 a fost menționat istoric de călătorie/contact cu persoană sosită din Finlanda (1), India (5), Italia (3), Nepal (1), Portugalia (1), Spania (2), Turcia (1), UK (4).
- 40% (180 cazuri) nu au nicio legătură epidemiologică menționată.
- 17,3% (78 cazuri sporadice) au istoric de călătorie în alte țări/în țară sau istoric de ședere la lucru în alte țări: 23 în UK, 12 Spania, 5 Bulgaria, 5 Franța/Monaco, 5 Italia, 5 Turcia, 4 România (3 pe litoral), 3 EAU (Dubai), 3 Grecia, 2 Irlanda, 1 Chile, 1 Egipt, 1 Germania, 1 Irak, 1 Olanda, 1 Rep.Moldova, 1 Tadjikistan, 1 este angajatul unei firme de transport auto internațional, 1 este pilot pe rute internaționale, 1 este steward, 1 taximetrist.
- 0,7% (3 cazuri) au avut contact în afara familiei cu caz confirmat COVID-19 identificat.
- 1,6% (7 cazuri) au refuzat colaborarea cu DSP.
- 4% (18 cazuri) nu au putut fi contactate de către DSP.
INSP precizează că unul dintre criteriile de selecție a cazurilor de COVID-19 pentru secvențiere este vaccinarea, așa încât proporția de cazuri vaccinate din totalul de cazuri confirmate cu varianta Delta nu reflectă situația din populația generală, ci dintr-un grup selectat.
Până la data de 22 august 2021 au fost raportate la INSP-CNSCBT 2804 secvențieri.
Cele 7 laboratoare care au raportat aceste rezultate sunt:
- INCDMM Cantacuzino;
- INBI ”Prof.Dr.Matei Balș”;
- MedLife;
- Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava;
- Institutul de Virusologie ” Ștefan S. Nicolau”;
- CRGM al SCJU Craiova;
- ”Pro Vitam” Sfântu Gheorghe, potrivit raportului INSP.
Informare privind cazurile de COVID-19 confirmate cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare (VOC)
Date cumulate – inclusiv săptămâna 33 (16/08/2021-22/08/2021)