4 răniți, printre care un copil de 8 ani, într-un accident produs de o tânără, în Craiova
Un accident rutier produs, luni, în cartierul 1 Mai din Craiova s-a soldat cu patru răniți, printre care și un copil de opt ani. Accidentul a fost provocat de o tânără de 20 de ani.
Potrivit polițiștilor, tânăra din Teasc a lovit un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani, pe strada Dr. Constantin Angelescu, la intersecţia cu strada Dr. Ion Cantacuzino. În urma impactului, autoturismul lovit a fost proiectat în alte maşini parcate în apropiere. Printre răniți se află și un pieton de 64 de ani, care se afla pe trotuar.
Ceilalți trei răniți sunt șoferul de 49 de ani, o femeie de 48 de ani şi o fetiţă de opt ani, care se aflau în mașina condusă de acesta.
Tânăra șoferiță va fi cercetată pentru vătămare corporală din culpă. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauzele producerii accidentului, transmite realitateadeolt.net