MENIU

30 de persoane decedate și 12 date dispărute, în urma ploilor torențiale din ultimele șapte zile, din Coreea de Sud

30 de persoane decedate și 12 date dispărute, în urma ploilor torențiale din ultimele șapte zile, din Coreea de Sud

Bilanţul deceselor în Coreea de Sud în urma ploilor torenţiale din ultimele şapte zile a crescut la 30, 12 persoane fiind date dispărute şi late opt rănite, potrivit raportului publicat, astăzi, la ora locală 10:30 A.M., de Departamentul Central pentru Dezastre şi Măsuri de Siguranţă, informează Xinhua, preluat de Agerpres.

Ploile torenţiale s-au extins, vineri, din regiunea centrală a ţării, care include capitala Seul şi zona metropolitană învecinată, către regiunile din sud, provocând decesul a 13 persoane, două din cauze neprecizată, iar una rănită în urmă cu trei zile.

Trei persoane au fost găsite decedate, iar trei, date dispărute după ce trei ambarcaţiuni s-au răsturnat în provincia Gangwon, din est, acestea nefiind incluse în bilanţ întrucât cauza decesului a fost catalogată drept accident maritim.

Guvernul a desemnat şapte oraşe şi comitate din regiunea centrală ca zone speciale de dezastru pentru a oferi asistenţă rapidă din partea guvernului central.

Un număr total de 5.971 de persoane din 3.489 de gospodării au fost nevoite să-şi evacueze locuinţele din cauza pericolului de inundații și alunecări de teren provocate de valul de precipitații care s-au abătut asupra țării. Dintre acestea, 4.617 rezidenţi nu au revenit încă în propriile locuinţe.

În plus, circa 9.300 de hectare de teren agricol au fost inundate, iar 9.491 de incidente implicând pagube materiale au fost raportate, 4.234 dintre ele vizând persoane fizice, iar 5.257 ale unor facilităţi publice.

De parcă asta nu ar fi tot, autoritățile anunță că locuinţe, adăposturi pentru vite, depozite şi sere au fost inundate sau distruse, iar drumuri, căi ferate, poduri şi rezervoare de apă au fost avariate. Circa 73% dintre proprietăţile deteriorate au fost reabilitate în procedură de urgenţă, mai arată sursa citată.

Mai multe articole despre:
inundatii coreea