MENIU

3 minori de 15 ani, aflați într-o mașină furată, urmăriți în trafic de poliție, la Nădlac. Ce au descoperit agenții după ce i-au prins

3 minori de 15 ani, aflați într-o mașină furată, urmăriți în trafic de poliție, la Nădlac. Ce au descoperit agenții după ce i-au prins / Foto: Inquam Photos

Trei minori de 15 ani au fost descoperiți de polițiști în orașul Nădlac, într-o mașină furată din județul Bacău, după o urmărire ca-n filme. Unul dintre ei era căutat de autorități.

Operațiunea desfășurată de polițiștii din Nădlac în colaborare cu polițiștii de frontieră și cei locali a avut loc în urma observării unui autoturism care și-a schimbat brusc direcția de deplasare la vederea echipajului.

În urma unei scurte urmăriri, mașina a fost găsită într-o parcare din apropiere, iar cei trei minori au fost depistați în localitate.

 "Autoturismul a fost găsit într-o parcare din apropiere, iar trei tineri, la scurt timp, în localitate. Din cercetări, s-a stabilit că autoturismul ar fi fost condus de un minor de 15 ani, din judeţul Bacău, care călătorea însoţit de alţi doi minori, de aceeaşi vârstă, din acelaşi judeţ. Autoturismul figurează sustras din judeţul Bacău, din data de 7 aprilie, iar cel în cauză nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule", a transmis IPJ Arad.

Dosar penal pentru un fost șef al Poliției. A condus băut și a lovit o mașină parcată

În plus, unul dintre copii era căutat de autorități conform bazelor de date.

Cei trei au fost internați într-un centru al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului din Arad, pentru luarea măsurilor necesare. 

În cauză a fost întocmit un dosar penal, iar cercetările continuă pentru săvârșirea infracțiunilor la regimul circulației rutiere.

Citește și Urmărire ca-n filme pentru prinderea unui șofer care a încălcat mai multe reguli de circulație, în Târgoviște. Bărbatul era drogat și cu permisul anulat

Mai multe articole despre:
minori masina furata politisti