3 membri ai grupării Stat Islamic, uciși de talibani, într-un schimb de focuri ce a durat mai bine de 2 ore. De ce se făceau VINOVAȚI
Talibanii au anunţat că au ucis duminică, 24 octombrie, în oraşul Herat din vestul Afganistanului, trei membri ai organizaţiei Stat Islamic "vinovaţi de răpiri". Potrivit oficialilor afgani, cei trei jihadişti se ascundeau într-un imobil din cartierul Pul-e-Dozan din Herat.
"Membri ai forţelor speciale i-au încercuit şi au existat schimburi de focuri de armă. Indivizii au fost ucişi în timpul incidentului cu forţele de securitate", a afirmat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne afgan, Qari Sayed Khosti, relatează France Presse, preluat de Agerpres.
Potrivit comandamentului poliţiei locale, cei trei bărbaţi specializaţi în răpirea de persoane în schimbul unei răscumpărări aparţineau organizaţiei Stat Islamic. În incidentul care s-a lăsat cu focuri de arme ce au durat câteva ore au fost răniţi doi talibani.
De la sosirea lor la putere în Afganistan la jumătatea lunii august și până în prezent, talibanii s-au confruntat cu un val de atentate sângeroase comise de gruparea Stat Islamic.
Acţiunile aripii locale a acesteia, Stat Islamic - Khorasan, rivalul şi principalul adversar al mişcării islamiste aflate la putere la Kabul, au vizat în ultimele săptămâni atât talibanii, cât şi minoritatea şiită afgană.