264 de noi posturi la Poliția Animalelor. Anunțul lui Marcel Vela
Marcel Vela a anunțat, pe Facebook, scoaterea la concurs, prin încadrare directă din sursă externă, a 264 de posturi în cadrul structurilor centrale şi teritoriale pentru Protecţia Animalelor. Ministrul de Interne a transmis că instituția are nevoie de ”buni profesioniști și iubitori de animale”.
Concursul de încadrare se va organiza pentru 49 de posturi de ofiţer de poliţie, 86 de posturi ofiţer cu specializarea medic veterinar şi 129 de posturi de agent de poliţie, a precizat Vela.
Înscrierile se fac on-line, până pe 28 decembrie 2020, la toate unitățile de poliție care au anunțat concursurile.
Informații complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condiții de participare, documente necesare și modalitățile de desfășurare a concursurilor, găsiți aici - https://www.politiaromana.ro/.../posturi-scoase-la-concurs și pe site-urile unităților teritoriale de poliție - https://www.politiaromana.ro/.../poli.../unitati-teritoriale
Citește și: ”OFICIAL Marcel Vela: Poliția Animalelor, înființată prin Ordonanță de Guvern”